Zeci de copii botoşăneni de la o grădiniţă din Botoşani s-au plimbat de Ziua Internaţională a Copilului cu două tramvaie împodobite cu baloane, prin efortul municipalităţii. Micuţii s-au distrat pe cinste mai ales că au fost serviţi cu bomboane, au primit baloane şi s-au amuzat în compania clovnilor care i-au însoţit în călătoria cu tramvaiul.
Cu acest prilej, conducerea societăţii Eltrans a scos pe traseu două din tramvaiele
second hand aduse din Germania. „
Este o acţiune de Ziua Copilului, de 1 iunie, tramvaiele sunt în probe, sunt cele noi aduse din Germania, nu prezentau o încărcare deosebită şi puteau să meargă copiii şi am zis să se bucure şi cei care mai puţin au acces la asemenea mijloace de transport. Am mers pe traseul 101 dus-întors cu două tramvaie, copii au avut mai mulţi clovni, bomboane, baloane, ca de ziua copiilor”, a declarat
Cătălin Alexa, viceprimarul municipiului Botoşani. Bucuria copiilor de ziua lor va continua şi în după amiaza zilei de 1 iunie în Parcul Mihai Eminescu, cu o piesă de teatru în aer liber, respectiv „Punguţa cu doi bani”, dulciuri şi intrare gratuită în parcul de joacă amenajat în parc.