Nici bine nu a dat prima ninsoare că s-a și deschis sezonul de viroze respiratorii și pneumonii. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, se observă o creștere a numărului copiilor care se prezintă la camera de gardă a
Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Botoșani.
„În ultimele trei săptămâni, s-au prezentat peste 160 de persoane, din care 120 au rămas internate. La infecții acute ale căilor respiratorii, am identificat 47 de cazuri, dar ponderea este mai crescută în rândul copiilor”, a declarat
Ioan Asaftei, director al Spitalului Județean „Mavromati”.
Justificarea prezentării la camera de gardă a mai multor minori decât adulți, vine de la
dr. Aurel Tinca, coordonator al Secției de Pediatrie a Spitalului Județean Botoșani: „
lucrul acesta se întâmplă pentru că un copil este adus mai repede la spital, spre deosebire de adulți, care stau acasă sau se tratează la medicul de familie”. Astfel se face că la primul semn de răceală, copiii sunt aduși de către părinți direct la spital.
(C.B.)
CITEȘTE:
Val de viroze respiratorii şi pneumonii în judeţ