Cele două paciente ale
Sanatoriului Podriga au ajuns la Secția de Obstetrică și Ginecologie ale Spitalului Județean Botoșani fără documente și, potrivit asistentului social care se ocupă de caz, nu erau conștiente de realitate.
„Mamele sunt ca de lemn, nu ai cu cine să discuți. Fetiței care s-a născut pe 7 ianuarie, i-am dat noi numele de Ioana, pentru că a fost de Sfântul Ion, dar pentru cealaltă, care s-a născut sâmbătă, nu avem nici măcar documentele mamei”, a declarat
asistentul social al Maternității.
Acesta a adăugat că nu s-a mai confruntat cu asemenea situații de aproape 15 ani și că, cel mai probabil, fetele vor ajunge în grija unor asistenți maternali ai
Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani sau vor fi încredințate spre adopție.
Formalitățile pentru transferul în subordinea
DGASPC au început deja, mai ales pentru că acestea au depășit greutatea de 2.500 de grame, când sunt apte din punct de vedere medical pentru a părăsi unitatea spitalicească.
Cristina BABII
CITEȘTE:
Criză pentru bebeluși la Botoșani: De 3 săptămâni se externează copii nevaccinați