Părinții care au optat pentru înscrierea copiilor în grădinițe cu program normal (8.00-13.00) ar putea constata, în curând, că trebuie să-i ducă pe micuți și după-amiaza. Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere un proiect de modificare a legislației în vigoare astfel încât să poată fi organizate și serii de după-amiaza.
Intenția de modificare pleacă, după cum explică Ministerul Sănătății, de la situațiile în care „numărul de cereri pentru încadrarea în grădinițe cu orar normal depășește capacitatea sistemului de învățământ preșcolar de a asigura locurile necesare în grădinițe cu orar normal în serii organizate dimineața”.
Cu alte cuvinte, sunt prea puține locuri în grădinițele cu program 8.00-13.00 față de cerere. Iar soluția găsită de guvernanți constă în modificarea legislației astfel încât să poată fi organizate și serii de după-amiaza (fapt interzis, în prezent, de Normele de igienă privind unitățile pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1.955 din 1995), potrivit postului de televiziune Digi24.
Potrivit proiectului de modificare întocmit de Ministerul Sănătății, seriile de după-amiaza vor putea fi organizate doar cu avizul direcțiilor de sănătate publică județene și a Municipiului București și doar în anumite condiții.
Prima condiție este aceea ca numărul de cereri depuse de părinți să depășească numărul de locuri. A doua este ca între seria de dimineață și cea de după-amiază să fie lăsată o pauză de cel puțin o oră „în vederea efectuării operațiunilor de aerisire și curățenie specifice”. În fine, condiția a treia, și poate cea mai importantă, este „să se asigure rotația celor două serii, cel puțin semestrial”.
Adică, unii părinți botoşăneni s-ar putea trezi în situația că, deși au optat pentru grădinița de dimineață, trebuie să-i ducă pe cei mici la grădiniță la ora 14.00, urmând să-i ia la ora 19.00.
Proiectul a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătății pe 2 septembrie, iar observațiile și propunerile de amendare pot fi trimise timp de 10 zile.
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024