În data de 3 decembrie, la nivel mondial, se celebrează Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.
Această dată este cunoscută la nivel internaţional drept o zi plină de semnificaţie, un prilej de reafirmare a valorilor şi drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi, o zi care reuneşte sub acelaşi scop instituţii, persoane cu dizabilităţi şi organizaţii – publice si private - din domeniul dizabilităţii.
Anul acesta, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, dorește să marcheze această zi printr-o serie de evenimente pline de căldură sufletească și empatie care să contribuie la poziţionarea cu prioritate a problematicii dizabilităţii pe agenda instituției.
Astfel, toți beneficiarii aflați în instituții rezidențiale destinate persoanelor adulte cu handicap se vor bucura de o masă festivă în cadrul centrului.
Copiii cu dizabilități de la Centrul de zi pentru copii cu nevoi speciale „Șansa mea” Botoșani iși prezintă lucrările în incinta centrului, în data de 5 decembrie 2016 într-o mini expoziție de artă intitulată: „Artiști Împreună prin Lumină și Culoare„ iar copiii de la Complexul de case de tip familial „Sf Mina” Botoșani vor comunica mesaje de acceptare inscripționate pe baloane – in locuri publice din municipiul Botoșani in cadrul activității „Și eu sunt ca tine!”.
”Ne dorim ca aceste evenimente să devină un vector de conştientizare a problematicii dizabilităţii şi o oportunitate de reafirmare a valorilor fundamentale a drepturilor omului”, este mesajul transmis de reprezentanții Direcției Copilului Botoșani.
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Evenimente organizate în bisericile din Botoșani de Zilele Eminescu
Gabriela Erdic
Jan 12, 2025
Un pasionat de metale a descoperit muniție într-o pădure din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Tragedie în judeţul Botoşani: Accident mortal produs de un tânăr de 18 ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile