Antrenați în spiritul fair-play - ului și al prieteniei, aproximativ 70 de copii și tineri din unitățile rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) s-au întâlnit, vineri, la Sala Polivalentă Dorohoi, în cadrul competiției sportive ”Cupa Prieteniei”.
La a V -a ediție au luat parte copiii de la complexele de apartamente ”Casa Mea” & ”Amicii” Dorohoi și ”Cireșarii” Botoșani, centrele de plasament ”Sfântul Nicolae” Trușești și ”Dumbrava Minunată” Pomârla și copii din cadrul Fundației ”Hand of Help” Botoșani.
Atât echipele, cât și fotbaliștii cei mai buni care și-au demonstrat talentul și dorința de a fi competitivi pe terenul de sport au fost premiați de către un reprezentat al conducerii FC Botoșani cu tricouri pentru fiecare jucător din primele trei echipe câștigătoare, fanioane și alte materiale care conțin sigla roș-alb-albaștrilor.
La fel ca și în edițiile anterioare, s-au acordat și premii individuale pentru ”Cel mai tehnic jucător” și ”Golgeterul competiției”.
”Cupa Prieteniei este o activitate sportivă care a debutat în 2015 și care a reprezentat, chiar de la prima ediție, o șansă pentru copiii și tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 -20 ani de a se face remarcați, de a-și face noi prieteni și de a dezvolta abilități sociale”,
Dan Șlincu, director DGASPC Botoșani.
La eveniment au luat parte prefectul Alexandru Colbu, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, directorii DGASPC Botoșani, instructori de educație, totul desfășurându-se și cu suportul FC Botoșani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Doi dintr-o lovitură: Botoșăneni FĂRĂ permis scoși din trafic de polițiști
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Polițiști cu suflet mare: Gest de omenie făcut pentru o femeie în vârstă
Gabriela Erdic
May 19, 2024
Un fost mare internațional impresionat de un jucător de la FC Botoșani: Îmi place foarte mult
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024