Necaz mare într-o familie dintr-o comună botoşăneană, unde un copil de doar doi ani a fost lovit de cal, în curte. Micuţul a fost izbit în zona pieptului, căzând secerat şi lovindu-se puternic şi la cap.
Un copil în vârstă de doi ani a ajuns la Iaşi, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, după ce a fost lovit de un cal. Băieţelul, din localitatea botoşăneană Tudor Vladimirescu (comuna Albeşti), se juca în curte, în apropierea căruţei cu care tatăl său cărase fân, când animalul l-a lovit cu copita în piept şi a căzut inconştient.
Părinţii au sunat imediat la 112 şi un echipaj cu asistent al Ambulanţei a ajuns la locul solicitării. Pentru că starea acestuia era gravă, a fost chemat un echipaj cu medic în ajutor, care l-a preluat pe drum şi l-a stabilizat, după care l-a transportat la Spitalul Judeţean Botoşani. Acolo, medicii au descoperit în urma unui examen CT că are leziuni la nivelul plămânilor, astfel că s-a luat decizia ca micuţul să fie direcţionat către Spitalul de Copii din Iaşi.
Potrivit medicilor ieşeni, starea copilului este în continuare gravă, dar se speră la un prognostic bun. La acest moment, este internat la Terapie Intensivă şi are leziuni grave la nivelul pieptului şi un traumatism cranio-cerebral.
„Băieţelul în vârstă de doi ani a fost lovit de un cal cu copita în zona pieptului, la nivelul hemitoracelui stâng, adică aproape de cord. Prin lovitură a fost proiectat şi a suferit traumatism cranio-cerebral, în timp ce la nivel pulmonar pe partea stângă avea contuzie hemoragică, dar şi fractură bilaterală de tibie. Sperăm ca prognosticul să fie bun, dar fiind atât de mic şi lovitura aşa puternică, este internat la ATI. S-au făcut toate examenele şi nu era afectat la inimă, dar fiind în acea zonă, sperăm să nu fie mai târziu afectat, să aibă vreo tulburare de ritm şi lovitura să aibă impact şi asupra inimii”, a declarat dr. Tamara Solange-Roşu, purtător de cuvânt la Spitalul de Copii „Sf. Maria”.
Medicii pediatri spun că în ultima perioadă mulţi copii care au fost victime ale animalelor au ajuns la spital în stare gravă, cazurile fiind tot mai multe. (Sursa: Ziarul Evenimentul)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024