Diabetul este o boală care la Botoșani este în creștere și din nefericire lovește și în cei micuți . Potrivit șefului Sectiei Diabet si boli de nutriție de la Spitalul Mavromati, Ioan Petrescu, cel mai mic pacient are doar trei ani.
Afirmația a fost făcută chiar astăzi de Ziua Mondială a Diabetului la Direcția de Sănătate Publică unde a avut loc o conferință pe acest subiect.
Medicul Ioan Petrescu a atras atenția asupra faptului că suportul familial este foarte important pentru copiii diagnosticați cu diabet. Însă mulți dintre copiii cu diabet au părinții în străinătate, acesta fiind și unul din factorii declanșatori ai acestei boli.
„Pacientul este în centrul atenției prin consultație pe care o dăm noi și tratamentul, dar trebuie implicați și alți factori. Numai sistemul sanitar nu poate asigura o îngrijire foarte eficientă și corectă a acestui tip de bolnav. Și atunci în jurul lui trebuie să roiască acea echipă, acel team care se ocupă de îngrijirea lui. Pe lângă specialiști nu în ultimul rând trebuie să fie familia. În ultima perioadă sunt foarte mulți copii diagnosticați cu diabet și impactul psihologic asupra familiei și asupra copilului este deosebit. Dacă nu avem suportul familiei, nu cred că vom reuși să facem față acestor complicații.”,
Ioan Petrescu, medic primar
Potrivit medicului botoșănean principalele cauze ale diabetului sunt alimentația dezordonată și stresul.
Conform unei statistici a Direcției de Sănătate Publică la nivelul județului Botoșani 16.205 de botoșăneni au fost diagnosticați cu diabet.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024