Scandal național, revoltă, acuzații de discriminare, cam așa poate fi descrisă situația de la Școala numărul 13 din Botoșani, acolo unde un copil pe nume Andrei, care suferă de sindromul Down, ar fi fost supus unui tratament umilitor din partea profesoarei de geografie.
După ce în mediul virtual a fost publicat ieri, 9 februarie 2016, comunicatul de presă ce anunța că a fost depusă o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, față de profesoara din Botoșani, mass-media din întreaga țară a preluat cazul revoltător al minorului. Chiar dacă profesoara neagă toate acuzațiile ce îi sunt aduse de părinții elevului, situația lui Andrei a făcut înconjurul țării. De pildă, reporterii Digi24 au scris ”acuzaţii grave la adresa unei profesoare din Botoşani, despre care familia unui elev susţine că-l discriminează pe fiul lor şi face tot posibilul să-l exmatriculeze. Copilul, care suferă de Sindromul Down, a terminat până acum patru clase şi a primit acceptul să înveţe alături de alţi elevi. Părinţii suspectează că atitudinea dascălului are legătură cu faptul că acesta are un copil în clasă cu fiul lor”. De altfel, scandalul a ajuns și la urechile trustului Pro TV, Andreea Esca începând buletinul de știri cu incidentul de la Botoșani. Ziarele naționale cum ar fi Evenimentul Zilei,România Liberă, Bună Ziua Iași au mediatizat subiectul.
Mai multe despre acest caz puteți citi aici ----> VIDEO ȘOCANT la școală : Discuție profesor și părinți despre un copil : Mi-e scârbă, stă cu limba afară, îi curg balele; stă cu mucii în gură; ne linge copiii – GALERIE FOTO
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Avertizare meteo: COD GALBEN de ceață pentru mai multe localități din județ
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile