Un copil de șase ani a reușit să țină publicul în picioare, să primească ropote de aplauze, nu mulți dintre cei de față având la final lacrimi în ochi. Cine este copilul, era întrebarea care se auzea din om în om.
Final de spectacol pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”. Aplauze, ieșire din scenă, revenire, reverențe, aplauze. Actorii botoșăneni au prezentat un spectacol inedit, ”Același ALTFEL Eminescu”. Un copil cu flori în mâini caută pe cineva anume. Se întoarce cu florile, coboară. Urcă din nou. În zadar. Tatăl îl ajută, urcă împreună și copilul reușește să ofere florile actriței Silvia Răileanu.
În câteva secunde, după o îmbrățișare scurtă, actrița Silvia Răileanu întreabă dacă e posibil ca băiețelul să primească un microfon. Îl primește.
Publicul e în picioare, gata de plecare. Dar nu părăsește nimeni sala. Aproape 5 minute, zeci de telefoane sunt pornite spre a înregistra cel mai emoționant moment al serii: fragmente din ”Geniu pustiu”, de Mihai Eminescu.
Minute în șir, copilul își ține publicul cu răsuflarea tăiată. La final, înapoiază microfonul. Un ropot de aplauze umple din nou sala. Oamenii se îndreaptă către ieșire, însă o întrebare apare pe buzele multora: Totuși, cine este copilul?!
Întrebarea este adresată și directorului Teatrului, care este la fel de surprins ca cei din public. ”Nu știm cine este! Un copil”, spune directorul Alexandru Vasilache, cu aceeași uimire care se regăsește în privirile tuturor.
În marginea sălii, pe al doilea rând, băiețelul încă are emoții. Își îmbracă haina și răspunde politicos celor câțiva oameni care merg să îl felicite.
”Vă mulțumesc frumos, vă mulțumesc pentru toată aprecierea. Am avut emoții, dar a fost bine”.
Rareș Prisacariu are 6 ani, este în clasa pregătitoare și urmează cursuri de teatru la Școala Populară de Arte din Botoșani.
Nu a repetat acasă textul, nu se gândea că va exista un astfel de moment pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”.
Tatăl spune că Rareș învață cu foarte multă ușurință și că, la acest text, a fost nevoie să îi explice multe cuvinte pe care copilul nu le înțelegea.
”A învățat cu multă ușurință, chiar foarte repede. Unele cuvinte nu le știa, nu le înțelegea, și i le-am explicat noi. Reține foarte repede. Nu e prima dată, a mai făcut momentul acesta la Școala de Arte, pe 1 Decembrie, de Ziua României. Are o memorie foarte bună”,
tatăl lui Rareș
Rareș nu se oprește aici, el vrea să învețe și alte texte.
”Ar mai vrea să mai învețe și altele. Acest moment nu a fost pregătit. A fost și i-a dus flori doamnei, actrița Silvia Răileanu este profesoara lui de la Școala Populară de Arte, și așa s-a potrivit. Asta nu a mai repetat-o acasă, este doar memoria lui de orice moment”,
tatăl lui Rareș
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Apa întreruptă pe timpul nopții într-un municipiu și două comune din cauza consumului exagerat
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
O femeie și soțul său și-au incendiat casa după ce au încercat să aprindă soba cu benzină
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
ATENȚIE ȘOFERI: Codul Galben de ceață și polei a fost prelungit
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Accident la miezul nopții: Un tânăr de 21 de ani s-a răsturnat cu mașina
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile