În urmă cu 55 de ani, când a venit pe lume în familia Șfaițer, nimeni nu bănuia că băiețelul Cornel de la acea dată va marca istoria fotbalului botoșănean. Dragostea sa pentru ”sportul rege” s-a văzut încă din anii de școală și liceu, când devenise un împătimit suporter al CS Botoșani, fiind unul dintre martorii promovării în fosta Divizie B, din 1975.
”Mingea de foc”, așa cum și-a denumit o carte gazetarul sportiv Laurențiu Dumitrescu, l-a atras ca un magnet indiferent de locul și timpul în care se afla departe de casă.
Și cum pentru microbiști ”toate drumurile duc la stadion”, a trăit pe viu câteva momente de neuitat din fotbalul românesc, precum debutul lui Gheorghe Hagi în Divizia A, la un meci SC Bacău – Farul Constanța 3 - 0 din 1982 și acel unic și irepetabil Dinamo – SV Hamburg 3 – 0 din 1983, cu nemții veniți la București din postura de câștigători ai Cupei Campionilor Europeni, transformată ulterior în Champions League și învinși fără drept de apel pe fostul ”23 August”.
Este unul dintre pionerii antreprenoriatului botoșănean. În 1993, alături de prietenul din copilărie, Nicu Catană, a pus bazele ”Prodalcom”, fabrică ce a dat naștere băuturii ”Voronskaya”, devenită în timp unul dintre foarte puținele branduri naționale plecate din Botoșani și care din 2018 a ajuns să fie comercializată inclusiv pe rafturile magazinelor din Italia, Franța și Spania. Înainte de asta, în 2015 ”Prodalcom” a apărut în ”Anuarul de business al României – Cei mai mari jucători din Economie 2015”, fiind devansată doar de Alexandrion, Scandic Distilleries, Prodal 94 (Stalinskaya) și Pordvinalco.
Reușitele din afaceri s-au împletit cu cele din fotbal. Nu a putut să stea departe de stadioane, a investit în acest veritabil drog cu milioane și milioane de ”consumatori” și în anii 90 a readus practic cel mai iubit sport la Botoșani. CS Botoșani retrogradase în ”C” în 1991, avusese o încercare eșuată la ”masa verde” de a reveni și a dispărut.
Cornel Șfaițer a încercat să redea suporterilor din nordul Moldovei bucuria fotbalului cu Unirea Botoșani. Galben-negrii au câștigat în 1997 la Iași barajul cu vasluienii și au intrat în ”C” după un meci nerecomandat cardiacilor în care mii de botoșăneni au făcut deplasarea în ”Copou”: 1 – 0 pentru Botoșani , 1 – 2 și 3 – 2 pe final, partidă în care a marcat un gol Cezar Catană și care s-a terminat cu jucătorii dansând pe autocarele cu suporteri.
Unirea Botoșani a fost în 1998 foarte aproape de promovarea în ”B”, după care visul s-a destrămat.
Dar nu definitiv! În prima parte a anilor 2000, împreună cu Valeriu Iftime, Cornel Șfaițer a preluat echipa Dorohoiului din fosta Divizie C, a transformat-o în FC Botoșani și în 2004 a promovat în ”B”, readucând fotbalul botoșănean în al doilea eșalon valoric după 13 ani de așteptare frustrantă.
Dar momentul cu adevărat istoric a venit abia în vara anului 2013, când Fotbal Club Botoșani a promovat în Liga 1, fiind pentru prima dată când județul era reprezentat în competiția de elită a fotbalului românesc. Peste alți doi ani s-a marcat încă o premieră: FC Botoșani a evoluat în Europa League.
Din motive pentru care nici până astăzi nu au fost complet clarificate, drumurile lui Cornel Șfaițer și FC Botoșani nu au mai coincis la un moment dat. Aceasta nu înseamnă însă că drumul în fotbal al voroneanului împătimit de dragostea pentru balonul rotund a ajuns la capăt.
Dimpotrivă, a fost începutul altuia. Din 2019 Cornel Șfaițer este manager la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, acolo unde în primul an de activitate a ajuns cu echipa până în finala Cupei României, pierdută la limită, 0 – 1, cu FCSB
.
Decembrie 2020 găsește formația din Covasna pe 4, loc de play-off.
Cornel Șfaițer, tată de fete, Kati și Alice, își sărbătorește ziua de naștere la Botoșani, alături de colegi și de soția Daniela, antreprenor în Vorona ce le este atât de dragă.
Dragostea pe care i-o poartă botoșănenii s-a văzut când a revenit ca adversar pe ”Municipal” – ce dureros pentru ambele părți – la un Botoșani – Sepsi în care s-a afișat un banner cu mesajul ”La mulți ani Cornel Șfaițer, unicul președinte”. La altă confruntare suporterii au desfășurat în tribună un alt banner: ”Bine ai venit acasă Cornel Șfaițer”.
...
Dacă ar fi să îi dedic o melodie de ziua sa nu ar fi ”Ce seară minunată” – Ion Suruceanu, care știu că este preferata sa, ci... ”Hai acasă” – Gil Dobrică.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Două familii din Botoșani, la un pas să rămână fără casă de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un botoșănean a devenit viral după ce „și-a parcat” BMW-ul direct pe pârtie – VIDEO
Oana Sava
Dec 27, 2024
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile