Candidatul PMP Botoșani la președinția Consiliului Județean și-a prezentat propriul program care cuprinde mai multe obiective pe care intenționează să le promoveze pentru dezvoltarea județului.
Cele mai importante privesc infrastructura de alimentare cu apă, care mai ales pe timpul verii suferă.
Corneliu Popescu propune un inel de rețea care să acopere județul: Botoșani – Dorohoi – Darabani – Bucecea – Săveni – Ștefănești – Flămânzi.
„Apa trebuie luată foarte în serios în Botoșani, de aceea am spus că acest inel de apă potabilă va prelua orice sursă potabilă și de acolo trebuie să plece pentru fiecare municipiu, oraș sau comună. Al doilea lucru pe care trebuie să ne asumăm răspunderea: să recunoaștem că avem peste 380.000 de suflete în Botoșani, iar această apă potabilă trebuie să fie pentru toată lumea”,
Corneliu Popescu, președintele PMP Botoșani.
De asemenea, se dorește și refacerea rețelei hidrografice prin noi acumulări mici pentru reținerea apei pe teritoriul județului Botoșani și care vara să fie utilizate inclusiv la udatul culturilor agricole și a solariilor.
Mai propune și plantarea pe hectare întregi a salcâmului, pentru repararea ecosistemului.
Iar pe partea de sănătate, vrea ca în fiecare comunitate să existe infrastructură medicală modernă.
„Cei tineri merg cu copiii la spital, dar și cu cei bătrâni. Cabinetele noastre medicale trebuie super dotate, să se facă la un cabinet medical al medicului de familie, de la EKG până la RMN. Sau toate analizele, pentru că eu cred că trebuie prevenită îmbolnăvirea”,
Corneliu Popescu, președintele PMP Botoșani
Și nu în ultimul rând, Corneliu Popescu mai propune un sprijin financiar de o anumită frecvență pentru susținerea ansamblurilor artistice de la Botoșani.
Comandat de PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ – ORG. JUD. BOTOȘANI, realizat de SC Savin Consulting Press SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 21200020
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un copil din Botoșani s-a rătăcit în Ajun după ce a plecat cu colinda
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile