Au trecut vreo șapte săptămâni de la instituirea Stării de Urgență, iar Botoșani a devenit un veritabil județ al eroilor. De la primari la parlamentari și de la ei la o mulțime de oameni care au inițiat strângeri de fonduri, cu toții ne vorbesc despre ”eroi”. ”Eroi” în numele cărora se claxonează la ore fixe prin oraș, se fac colecte mai mult sau mai puțin publice, se fac achiziții directe în loc de licitații.
În exclusivitate, ”eroii” sunt bugetari, altfel nu se poate. Medici cu lefuri de 3.000 – 4.000 de euro, polițiști care păzesc cimitirele în timp ce prin Parcul Tineretului se joacă fotbal, jandarmi care legitimează pensionari la ore la care în Centrul Vechi zeci de oameni fac plajă pe canapea, sparg semințe, iar manelele duduie.
Suntem bombardați cu tot felul de comunicate și informații de presă în care zilnic aflăm că mai avem niște ”eroi” prin Botoșani, care neapărat ”sunt din linia întâi”.
De la atâția ”eroi” am ajuns rușinea medicală a țării, aproape jumătate dintre infectații cu Covid-19 sunt tocmai ”eroii” care ar fi trebuit să îi vindece pe cei bolnavi. Unii dintre ”eroi” au băgat însă coronavirusul în organismul unor oameni veniți în spital ca suferinzi de cu totul alte boli. Doi oameni au și murit după ce ”eroii din prima linie” i-au infectat.
De la atâta ”eroism” al forțelor de ordine România a ajuns în mass-media americană drept țara din lume care face cei mai mulți bani din amenzile aplicate pentru nerespectarea ordonanțelor emise în baza Stării de Urgență.
Aștept de vreo șapte săptămâni apariția unui ”erou” din sistemul privat.
Din sutele de comunicate primite pe adresa redacției, nu îmi amintesc de unul singur în care să se facă referire la o femeie ”erou” care lucrează la Kaufland, Lidl sau Carrefour și care continuă să vină la serviciu riscându-și viața fiindcă intră zilnic în contact cu zeci sau poate sute de oameni.
Nu am auzit de vreun factor poștal sau angajat al unei firme de curierat care ia zilnic contact cu zeci ori poate sute de oameni și a cărui activitate este esențială în această perioadă.
Nu am auzit de vreun taximetrist ”erou” care își riscă zilnic sănătatea pentru a transporta zeci de botoșăneni doar pentru că are acasă copii cărora trebuie să le asigure o bucată de pâine și pentru care el poate chiar este un erou.
Nu am auzit de un antreprenor ”erou” care merge în pierdere de vreo două luni, de când s-au impus tot felul de restricții mai mult sau mai puțin aberante, care i-au pus afacerea la pământ, dar care se încăpățânează în continuare să plătească salarii și obligații la stat tocmai pentru ca ”eroii” de la stat să își ia lefurile.
Nu am auzit de vreun pensionar ”erou”, care după ce a contribuit 40 – 50 de ani la bugetul de stat și poate este chiar și veteran de război, a ajuns să fie fugărit, hăituit, amenințat în țara pe care a apărat-o.
Hai să ne înțelegem bine. ”Eroii” din spitale, din structurile MAI și altele asemenea sunt pur și simplu niște angajați care merg la serviciu într-o perioadă mai dificilă. Dar mai dificilă pentru absolut toată lumea, nu doar pentru ei.
Și care atunci când au făcut facultate sau ce au făcut ei nu au primit diplomă de ”apt pe timp de pace”.
Și care ne asaltează de vreo șapte săptămâni cu pancarte și mesaje că, ”Noi mergem la serviciu pentru voi, voi stați acasă pentru noi”. Nu dragilor, voi #mergețilaserviciu pentru că asta vă este meseria pe care ați ales-o și pe care puteți să o abandonați imediat pe 15 mai, când ieșim din Starea de Urgență. Și pentru că nu v-a trimis nimeni în șomaj, așa cum s-a întâmplat cu aproape un milion de români.
Și nu vă mai rugați atât să #stămacasă că știți cum e vorba aceea, ”ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să se întâmple” și să se apuce de stat acasă și oamenii ăia puțini pe care îi legitimați când merg la muncă și când o să vină ziua de salariu o să primiți pancarte cu... #stauacasă pentru că n-o să mai aibă cine plăti contribuții la buget în țara asta, contribuții din care să își ia salariile toți ”eroii de pandemie”.
Dacă ar trebui să vorbim despre eroi probabil că am putea asocia acest cuvânt cu Mariana Andrioaie, medicul botoșănean care, pensionar fiind, a continuat să vină la serviciu și să își riște viața atunci când colegi de-ai ei mai tineri demisionau pe capete prin alte județe.
Nu s-a plâns că nu are echipament, că nu are aparatură, că nu are condiții și a insistat să meargă la serviciu inclusiv atunci când colegii îi recomandau să stea acasă.
Dar ea n-a putut să intre în categoria #stamacasa și s-a luptat cu acest virus până în ultima clipă.
Nu prea are însă loc în panteonul crizei de atâția ”eroi”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024