Plângerea formulată de PNL la Biroul Electoral al Circumscripției nr. 1 al Municipiului Botoșani a fost soluționată de către cei doi judecători, președinte și locțiitor de președinte dar și de reprezentanți ai partidelor.
Liberalii i-au reclamat pe Ovidiu Portariuc și PSD la BECM că instigă populația la ură prin mesajele transmise din corturile amplasate pe Pietonalul Unirii și lângă Piața Centrală.
Acolo se strângeau semnături pentru un număr de 10 proiecte ce nu au fost aprobate de consilierii locali.
”Membrii biroului electoral în majoritate luând în considerare plângerea și materialele anexate (un pliant prin care se prezintă 10 proiecte ce ar fi blocate de unii consilieri municipali), consideră că activitatea desfășurată în corturile amplasate pe raza municipiului Botoșani de către competitorul electoral PSD, încalcă dispozițiile legale privind inițiativa cetățenească așa cum este definită prin dispozițiile art. 109 din Legea 215/2001 precum și dispozițiile privind interzicerea oricărei acțiuni de defăimare”
Decizie BECM emisă pe data de 14 mai 2016
În atare condiții, reprezentanții Biroului Electoral au dispus încetarea imediată a activităților de la corturi, desfășurate de competitorii politici de la PSD.
”Activitatea desfășurată în corturile de pe raza municipiului Botoșani de către competitorul PSD reprezintă o formă mascată de campanie electorală, ideile prezentate în materialele folosite în aceste activități având caracter electoral și trebuind a fi folosite doar în cadrul întrunirilor electorale. De asemenea, membrii Biroului Electoral consideră că se impune a se înceta activitățile reclamantei și desfășurate de PSD în forma în care acestea se desfășoară în prezent”
Decizie BECM emisă pe data de 14 mai 2016
Decizia poate fi contestată de reprezentanții PSD în termen de 48 de ore de la afișare. (G.E.)
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024