Corul militar „Răzeșii” al Batalionului 335 Artilerie „Alexandru Cel Bun” din Botoșani a dedicat un cântec Sfântului Ștefan cel Mare.
Filmările sunt realizate la Garnizoana Botoșani și la Mănăstirea Putna. Proiectul a fost inițiat de noul preot al garnizoanei, Părintele Teodor Cenușă, și a beneficiat de colaborarea artistei Iustina Irimia-Cenușă.
„Într-o zi de sfântă sărbătoare pentru spiritualitatea națională, odată cu hramul Bisericii Militare din Botoșani, vă punem la suflet un vechi cântec patriotic, într-o colaborare inedită și dragă. În ipostaza nouă în care se află familia noastră, am cunoscut oameni deosebiți alături de care am reușit să concretizăm un nou proiect muzical”,
Iustina Irimia-Cenușă.
Părintele militar al Garnizoanei Botoșani, Teodor Cenușă, a înființat la începutul anului 2022 un cor format din militarii Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”, oameni fără pregătire muzicală, dar foarte implicați.
Părintele Teodor Cenușă a devenit preotul capelan al Garnizoanei Botoșani în noiembrie 2021, după ce a câștigat concursul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Biserica garnizoanei a fost construită în stil ștefanian în perioada 2003 – 2008 și este ocrotită de Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Domnitor Ștefan cel Mare, scrie Basilica.ro.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024