De la începutul anului, medicii, dar și polițiștii, s-au confruntat cu o avalanșă de tentative suicidale, multe dintre ele terminându-se în adevărate tragedii.
Prea multe dintre aceste cazuri îi au ca protagoniști pe tinerii botoșăneni care își termină socotelile cu viața în urma unor drame sentimentale sau a singurătății. Medicii psihiatri spun că la fel de multe sunt și cazurile în care aceștia vor, prin încercarea disperată de a muri, să tragă un semnal de alarmă, să le amintească celor din jur că ei încă trăiesc și au nevoie de ajutor.
A fost și cazul unei fete de 28 de ani din Mitoc, care a ajuns în stare gravă la Spitalul din Săveni în seara de joi. Medicii au hotărât să o transfere la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean „Mavromati”, cu intoxicație medicamentoasă voluntară. Fetei i s-a acordat asistență medicală și a fost transportată la Secția de Psihiatrie pentru supraveghere.
(C.B.)
Ședință la Inspectoratul Școlar cu șefi din Primărie pentru STADIUL lucrărilor la școli
Gabriela Erdic
Mar 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 20, 2025
S-a anunțat programul etapei a treia din play-off, FC Botoșani joacă cu UTA
Oana Sava
Mar 20, 2025
Andreea Coțovanu
Mar 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile