În urma unei verificări tematice derulată de angajaţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor la operatorii economici locali, au fost depistate o serie de produse cosmetice expirate care au fost retrase de la comercializare şi distruse.
Valoarea produselor găsite în neregulă este de aproape 4.000 de lei, însă
comisarii de la Protecţia Consumatorilor susţin că lotul cu cosmetice periculoase, gen Ruby Rose a dispărut de pe piaţa locală.
„În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, am avut un control tematic la nivel naţional privind produsele cosmetice, au fost verificaţi 12 operatori economici, valoarea produselor controlate este de 24.900 de lei, cinci operatori economici au fost depistaţi cu abateri, au fost aplicate avertismente şi două amenzi, valoarea amenzilor este de 6.000 de lei, iar valoarea produselor cu abateri care au şi scoase de la comercializare şi distruse, a fost de 3.600 de lei", a declarat
Carmen Aţurcăniţei, comisar CJPC. Ca şi deficienţe, un operator economic a fost depistat cu produse cu data valabilităţii minimale depăşită, iar un alt comerciant amendat a fost depistat că nu avea afişate preţurile la produse.
De asemenea, au fost aplicate trei avertismente pentru abateri mai mici cum ar fi lipsa firmei şi a orarului de funcţionare. Operatorii economici verificaţi provin atât din municipiu cât şi din judeţ. Ca şi lucru îmbucurător este faptul că, comparativ cu anul precedent neregulile depistate la cosmetice sunt mai puţine. „
Comparativ cu anii trecuţi mult mai puţine abateri la produsele cosmetice faţă de anul trecut, deci în general, operatorii economici au evitat să mai aducă să comercializeze produse care au ştiu că sunt periculoase, cum au fost produsele de la Ruby Rose, lotul care a fost periculos”, a încheiat
comisarul CJPC. (G.E.)