Primarul Cosmin Andrei, alături de liderii de la București, Marcel Ciolacu și Gabriela Firea, a readus în atenție promisiunile făcute în campania electorală.
O parte dintre ele, pe partea de dezvoltare, altele „împrumutate” de la fostul primar general Gabriela Firea, pe latură socială.
Pe partea de investiții, primarul Botoșaniului și-a reînnoit promisiunea de a duce asfalt în zonele periferice ale orașului, unde încă există străzi de piatră sau pământ.
„Printre promisiunile făcute în campania electorală s-au regăsit unele legate de infrastructură și de aspecte sociale. Legat de infrastructură, vă pot spune că pentru bugetul anului 2021 avem propuneri pentru 25 de drumuri municipale care astăzi sunt la stadiul de piatră spartă sau pământ. Un aspect important și așteptat de botoșăneni, într-o zonă pe care dorim să o abordăm unitar din punctul de vedere al refacerilor, perimetrul încadrat de Calea Națională – Petru Rareș – IC Brătianu”,
Cosmin Andrei, primar
În primă fază se va lucra la partea de întocmire a documentațiilor tehnice pentru ca ulterior, să fie deschise lucrările, cu bani de la buget local sau chiar printr-un împrumut bancar.
Din „pachetul Firea”, Cosmin Andrei susține că vine în întâmpinarea copiilor din familii cu venituri modeste.
„Printre aceste promisiuni a fost și un aspect social pe care l-am împrumutat de la d-na Gabriela Firea, pe care eu personal l-am considerat de succes și vin astăzi în fața botoșănenilor și le spun că avem o prevedere bugetară pentru anul 2021 care se referă la copiii noștri, din Botoșani, care pot beneficia de consultații oftalmologice gratuite și de realizarea de ochelari de vedere. Pentru acest lucru am făcut o propunere în bugetul local în cuantum de 200.000 de lei”,
Cosmin Andrei, primar
Municipalitatea, dacă suma de 200.000 de lei va fi prinsă în bugetul local, va oferi vouchere în valoare de 100 de lei (pentru consultații oftalmologice), respectiv 500 de lei (pentru achiziția de ochelari).
Iar inițiativa vine în contextul școlii online în care copiii au fost nevoiți să stea ore întregi cu ochii în tot felul de dispozitive electronice.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024