Și primarul Cosmin Andrei a adresat un mesaj la depunerea candidaturilor PSD pentru Consiliul Județean.
Cosmin Andrei și-a depus candidatura vineri, 26 aprilie, iar astăzi i-a fost alături lui Lucian Trufin, care a făcut același lucru, doar că pentru Consiliul Județean.
Actualul edil șef și-a început alocuțiunea făcând referire la perioada în care nu a existat o colaborare între primar și președinte de CJ.
Cosmin Andrei, candidat PSD la Primăria Botoșani.
„Am auzit cu toții în politica românească, de-a lungul timpului, de un război între palate, palatele de la București. A fost și aici o disensiune între cele două instituții pentru că nu le-aș numi chiar palate între Primărie și Consiliul Județean și o știți mai bine decât mine...”
Situația s-a schimbat în ultimii patru ani, iar Cosmin Andrei a ținut să amintească de buna colaborare pe care a avut-o cu președintele de CJ în funcție, Doina Federovici.
Cosmin Andrei, candidat PSD la Primăria Botoșani.
„Dar în ultimul nostru mandat nu a mai fost această tensiune între primarul și președintele Consiliului Județean și am făcut lucruri frumoase pentru municipiul Botoșani. Nu vreau să le enumăr acum, dar botoșănenii le știu. Și consider că această colaborare bună pentru că suntem o echipă închegată, frumoasă, va continua și cu dl senator, nu am niciun semn de îndoială”
Cosmin Andrei „i-a trasat” deja prima misiune lui Lucian Trufin.
Cosmin Andrei, candidat PSD la Primăria Botoșani.
„Avem o misiune grea, vreau să facem împreună stadionul de la Botoșani pentru că avem 12.000 de locuri, nu vorbim de un stadion mic în municipiul reședință de județ, iar cu colegii parlamentari în spate sunt convins că data viitoare, când vorbim despre aceste lucruri, despre candidaturi, tot de aici din zonă, o să avem cu ce ne mândri”
Social-democratul și-a încheiat discursul rugându-i pe botoșăneni să voteze candidații PSD atât la Primărie cât și la Consiliul Județean pentru a se continua dezvoltarea.
Ambulanța chemată pe Pietonalul Unirii: Botoșănean, la un pas de moarte din cauza frigului
Oana Sava
Nov 22, 2024
Dezvoltare accelerată a rețelei de drumuri din Botoșani în mandatul Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024