„Am promis în 2020 programul „Sport de masă pentru toți copiii din Botoșani”. M-am ținut de cuvânt și am început reabilitarea terenurilor de sport de la mai multe școli pentru ca toți copiii să facă sport și să aibă unde să se ducă dacă vor să alerge, să joace fotbal, baschet, volei sau să practice orice alt sport le place. Mai avem de lucru și urmează să modernizăm și mai multe terenuri de sport de la unitățile de învățământ. În următorul mandat voi finaliza de modernizat terenurile de sport de la toate școlile din orașul nostru”, a declarat Cosmin Andrei.
Cosmin Andrei, aflat la Școala nr. 11, unde va începe reabilitarea terenului de sport de aici, a declarat că își dorește să extindă programul „Sport de masă pentru toți copiii din Botoșani” prin amenajarea cât mai multor terenuri de sport și reabilitarea celor de la școlile din municipiu prin alocarea de fonduri europene și de la bugetul local.
„Sunt tată, am o familie la care țin și îmi doresc să fac din Botoșani un oraș frumos în care copiii noștri să se simtă bine. Un oraș în care copiii noștri să aibă parte de o educație bună, inclusiv să facă mișcare și să participe la activități sportive. În scurt timp voi deschide Parcul de agrement de pe Versantul Pacea, un loc cu foarte multe facilități sportive pentru copii de toate vârstele. Dar, am considerat că e important să avem de terenuri de sport și în cartiere, la școlile unde avem spațiu și putem amenaja sau reabilita astfel de zone sportive”, a subliniat primarul PSD al municipiului Botoșani.
Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.
(comunicat PSD Botoșani)
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile