Costul unui bilet la Gala MMA a fost de 15 lei, în condițiile în care la ultimul meci care s-a jucat pe Stadionul Municipal, acesta a fost de 30 de lei.
”
Consider că este o lecție de succes să abordăm un tarif mai mic privind biletele de acces pe arenele sportive, lucru pe care aș dori să-l înțeleagă și cei care administrează clubul de fotbal FC Botoșani. În loc să avem un preț de 30 de lei la meciurile echipei FC Botoșani, putem să punem un preț mai mic astfel încât să avem stadionul plin. Am demonstrat că se poate acest lucru la Sala Polivalentă”, a declarat
Cosmin Andrei, viceprimarul Primăriei Botoșani.
Edilul a mai spus că oficialii de la FC Botoșani ar trebui să țină cont la momentul în care gândesc prețurile la bilete și de investițiile care au fost făcute la stadion, din banii botoșănenilor.
”
Avem o investiție și o nocturnă acolo și nu ar trebui să ducă la o creștere a biletelor pentru meciurile pe care le dispută FC Botoșani acasă pentru că această investiție este făcută din banii contribuabililor, a cetățenilor iar ei nu au avut nici un aport la îmbunătățirea infrastructurii astfel încât să crească prețurile și îmi doresc ca managerii de acolo să înțeleagă acest lucru”, a adăugat edilul.
Biletele au avut același preț atât la meciul cu Dinamo București când s-a umplut arena sportivă, cât și la cel cu
FC Brașov când stadionul nu a fost ocupat nici măcar pe jumătate.
(G.E.)
CITEȘTE:
„Management de Botoşani”: Bilete la fel ca la Dinamo, spectatori ca la… Braşov – GALERIE FOTO