Candidatul la funcția de primar al municipiului reședință de județ din partea PSD, Cosmin Andrei, a venit la vot alături de soție și băiat.
A votat la Școala Gimnazială nr. 13 din municipiul Botoșani, instituție unde a învățat în ciclul gimnazial.
„Am votat la școala la care am învățat. Am votat pentru o schimbare, schimbarea pe care o merită orașul nostru. Am votat pentru copiii noștri, pentru ceea ce așteaptă botoșănenii de la spitale, de la serviciul medical, pentru infrastructura pe care o merităm. Am votat pentru mai bine în municipiul Botoșani și sunt convins că acest lucru se va întâmpla”,
Cosmin Andrei, candidat PSD la Primăria Botoșani
Întrebat cum comentează neregulile care ar fi apărut deja la aceste alegeri locale, la partea de organizare, Cosmin Andrei a sugerat să se ia legătura cu organizatorii scrutinului electoral de la Botoșani.
„Trebuie să-l întrebați pe dl prefect care s-a ocupat de această organizare și dlui vă va răspunde dacă lucrurile nu sunt în regulă. Cum nu sunt multe lucruri în regulă. Dacă suntem aici la o instituție de învățământ, nu sunt multe lucruri în regulă în școli, nu sunt multe lucruri în regulă pe străzi ș.a.m.d. Deci de această dată ați greșit „adrisantul„ cum spune Caragiale. Doamne ajută”,
Cosmin Andrei, candidat PSD la Primăria Botoșani
Spre deosebire de alți contracandidați, Cosmin Andrei nu a fost însoțit la vot și de colegi de la PSD.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024