Candidatul PSD pentru Primăria Botoșani, Cosmin Andrei a continuat astăzi să prezinte programele sale pentru susținerea întemeierii familiilor din Botoșani prin inițierea unor programe locale de vouchere care vor fi acordate femeilor pentru realizarea de analize și teste medicale.
Cele două programe sunt „MATERNA BOTOȘANI”, care prevede acordarea de vouchere în valoare de 1.500 de lei pentru femeile gravide pentru realizarea analizelor medicale pe toată durata sarcinii și „MAME SĂNĂTOASE ÎN BOTOȘANI”, prin care se decontează analize medicale pentru tinerele mame din Botoșani pentru efectuarea de mamografii și teste Babeș Papanicolau.
„I-am solicitat de mai multe ori lui Cătălin Flutur să declare public dacă susține Pachetul social „Gabriela Firea" la Botoșani, prin care sunt propuse măsuri de prevenție medicală pentru copii și femei și măsuri de stimulare a natalității în rândul familiilor din orașul nostru. Până în prezent, domnul Flutur nu a dat niciun răspuns, ceea ce înseamnă că nu susține aceste programe pentru protejarea sănătății mamelor și copiilor, așa cum a făcut și în ultimii 4 ani, când a ignorat total sistemul de educație și sănătate din orașul nostru”, a declarat Cosmin Andrei.
Cu ajutorul sistemului de vouchere pe care Cosmin Andrei vrea să-l implementeze la Primăria Botoșani se pot achita analize care nu sunt decontate de Casa de Sănătate şi anumite medicamente sau tratamente pe care femeile nu şi le permit. Bolile care se pot depista la femeile gravide prin realizarea de astfel de analize sunt: trombofilia, intoleranța la glucoză, teste care identifică anumite infecții, alte afecțiuni ale mamei, Rubeola, HIV, Hepatita B.
De asemenea, atunci când este efectuat regulat, testul Papanicolau identifică precoce celulele anormale de la nivelul colului uterin, înainte ca acestea sa se transforme în celule canceroase. Testul Papanicolau îți poate salva viața deoarece poate identifica cele mai timpurii semne ale cancerului de col uterin.
„Vreau să fiu un primar care se ocupă și de îmbunătățirea și creșterea nivelului de trai pentru fiecare botoșănean, nu doar de aspectul orașului. De aceea voi lua măsuri pentru protejarea sănătății copiilor, mamelor și familiilor din Botoșani, pe lângă asfaltarea și conectarea la utilități a străzilor de la periferie, pe lângă amenajarea de noi locuri de joacă și terenuri de sport, pe lână construcția de parcări supraetajate, pe lângă dotarea școlilor cu table inteligente, proiectoare și cabinete medicale, pe lângă dotarea spitalelor municipale cu aparatură modernă, pe lângă programele de construcții de locuințe. Toate acestea împreună cu Programul „Student la Botoșani” prin care vom aduce la Botoșani mai multe facultăți de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și cu Programul „Un loc de muncă pentru fiecare botoșănean”, prin care vom stimula crearea de locuri de muncă bine plătite pentru a le asigura tinerilor și familiilor siguranța unui nivel de trai mai bun aici, acasă, în Botoșani”, a subliniat Cosmin Andrei.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 21200019.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Garda de Mediu Botoșani la final de an: Sute de controale și amenzi uriașe pentru nereguli ecologice
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile