Se întâmpla după situația creată la
Incubatorul de Afaceri al municipalității unde oamenii s-au călcat în picioare și s-au împins cu polițiștii locali pentru a putea primi, înainte de Crăciun alimentele de la UE.
”Am primit de la dl. primar atribuția de a coordona SPLAS, iar în această perioadă avem sarcina de a distribui alimentele de la UE unde au fost câteva probleme relatate de altfel și de către dv. Mă voi implica personal și voi avea o ședință cu directorii de la Poliția Locală, SPLAS și cei de la Jandarmerie dacă vor dori să participe”, a declarat
Cosmin Andrei.
Și pentru a fi evitate situații similare celei de dimineață, edilul a declarat c va mai deschide un punct la care botoșănenii care se încadrează în categoria beneficiarilor să își poată ridica ajutoarele.
”
Intenționez să mai fac un punct de distribuție într-unul din spațiile pe care le are Primăria în zona Tudor Vladimirescu unde avem un club al pensionarilor care nu a fost deschis, o s împărțim această distribuție în două puncte și voi coordona personal această activitate să vedem dacă pot fi îmbunătățită activitatea cu împărțirea listele și crearea unui cadru civilizat pentru distribuirea acestor alimente” , a mai spus viceprimarul.
Înainte de sărbători, marți, 23 decembrie a fost singura zi în care s-au distribuit alimentele în condițiile în care pe data de 24, bugetarii sunt liberi.
(G.E.)
CITEȘTE:
Noapte albă în ger, bătaie, lacrimi şi blesteme în goana după pomana UE: Ne daţi sau nu ne daţi? – VIDEO & GALERIE FOTO