Deputatul Costel Lupașcu a avut un drept la replică după declarațiile făcute de Mihaela Huncă în cadrul coferinței de presă de la Pro România.
Parlamentarul a declarat că el nu a amenințat-o în vreun fel și i-a transmis Mihaelei Huncă să fie mai atentă când face asemenea declarații. Costel Lupașcu a precizat că nu știe dacă ai lui colegi ar fi amenințat-o pe lidera Pro România.
„După ce a votat a plecat, nu ne-am intersectat absolut deloc. Îi cer public să-și ceară scuze pentru că spune o minciună și chiar o pot dovedi cu camerele și înregistrările ședinței care sunt publice”,
Costel Lupașcu, deputat PSD.
Reamintim că Mihaela Huncă a declarat în cadrul unei conferințe de presă faptul că Marius Budăi, Lucian Trufin, Doina Federovici și Costel Lupașcu ar fi amenințat-o după votarea moțiunii de cenzură.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Tânărul care și-a înjunghiat mortal colegul, adus în arest la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024