În cadrul conferinței de presă susținută la sediul partidului, Costel Șoptică a vorbit și despre problemele de la Centrul Integrat de Management al Deșeurilor (CMID) Stăuceni.
Liderul liberalilor a susținut că situația este una îngrijorătoare și a făcut un apel către președintele Consiliului Județean, Doina Federovici să rezolve problemele de acolo.
„Situația este extraordinar de gravă. Atrag atenția în cel mai serios mod Consiliului Județean Botoșani, din care cu onor și noi facem parte cu numărul de consilieri pe care îl avem că trebuie neapărat să ne aplecăm asupra rezolvării acestei probleme. O rog pe dna președinte a Consiliului Județean să lase alte chestiuni pe care le are deoparte pentru că asta este o chestiune stringentă și care pe de-o parte doare și arde”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
Deputatul botoșănean și-a arătat disponibilitatea de a acorda tot sprijinul în rezolvarea acestei probleme.
„Recunosc că suntem într-o coaliție și dacă voi fi solicitat de către dna președinte a Consiliului Județean să pun și eu umărul în care dumneaei crede că pot ajuta, eu, președintele PNL Botoșani, deputatul Costel Șoptică și de ce nu toți consilierii județeni suntem de acord să ajutăm dacă suntem solicitați”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.
Reamintim că noua groapă de gunoi a județului riscă să rămână fără autorizație de mediu, ceea ce înseamnă că nu ar mai putea să își desfășoare activitatea, iar operatorii de salubrizare din întreg județul nu ar mai avea unde să ducă deșeurile.
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024