Sâmbătă, conducerea PSD Botoșani împreună cu liderul lor Marcel Ciolacu au venit cu un program electoral după modelul programului electoral al Gabrielei Firea - nimic original și necesar Botoșaniului până în acest moment!
Nu au viziune, nu au idei, nu au obiective, asta înseamnă că NU ȘTIU ce înseamnă să conducă un județ! De altfel, nici nu ne miră, deoarece acest lucru ni l-a arătat colegul lor, Costică Macaleți în cei patru ani la Consiliul Județean! Să înțelegem, doamna Doina Federovici, că intenționați să procedați la fel?
Mai mult de atât, cu fiecare ieșire publică, Doina Federovici ne demonstrează că nu are absolut nicio viziune pentru dezvoltarea județului Botoșani, ci din contră, ciupește obiective din programele electorale ale celorlalți contracandidați și și le însușește. Avem dovezi că stă în firea PSD să copieze, să plagieze (fostului lider Victor Ponta i s-a retras titlul de doctor din cauză că lucrarea sa a fost dovedită ca fiind plagiată). Să ai șase parlamentari, să ai zeci de primari, dar mai grav, să ai președinte de Consiliu Județean în ultimii patru ani și să nu fii în stare să vii cu propriul program și propria viziune asupra județului, asta înseamnă să fii PSD- ist. Chiar și așa, dintr-o dată, Doina Federovici şi-l asumă pe domnul Macaleţi adică întreg mandatul defectuos la conducerea Consiliului Judeţean Botoşani, adică ZERO realizări pentru botoșăneni!
Mai nou, după eşecul ”a la” Caragiale a moţiunii de cenzură, doamna cu meniul pe post de carte(despre Doina Federovici este vorba) încearcă să apară în faţa botoşănenilor cu stereotipuri ”a la Gabriela Firea” și totodată copie modul de campanie al echipei PNL Costel Şoptică - Cătălin Flutur, nereuşind să aducă nimic inovator pentru dezvoltarea judeţului.
Botoşăneni cu astfel de lideri ne afişăm noi din partea PSD Botoşani? Lăsați astfel de oameni să vă conducă?!
Comandat de: PNL Botoșani, Cod mandatar financiar: 21200012
Departamentul de Comunicare al PNL, prin președinte, senator Costel Șoptică
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Aproape 40 de șoferi lăsați fără permis în urma acțiunii BLOCADA
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Cea mai lungă vacanță din ultimii ani: Concediul de Revelion al bugetarilor, prelungit
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024