Joi 29 iulie 2016, a avut loc la Iași, ședința extraordinară de constituire a noilor organe de conducere ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest.
ADI Euronest a fost înființată în 2008, Consiliul Județean Botoșani fiind membru fondator, alături de celelalte consilii județene din Regiune: Iași, Bacău, Neamț, Suceava și Vaslui.
Până în prezent, prin ADI Euronest au fost atrase peste 22 de milioane de euro pentru investiții în infrastructura pentru situații de urgență, dezvoltarea și actualizarea programelor de studii de licență și master destinate TIC de la universitățile din Regiune, subvenționarea de stagii de practică ale studenților la companii de profil, promovarea oportunităților de investiții, derularea de proiecte de cercetare industrială comune între companii și universități pentru dezvoltarea de soluții și tehnologii cu aplicabilitate în economie.
În cadrul ședinței, Maricel POPA - Președinte al Consiliului Județean Iași - a fost ales în funcția de președinte al ADI Euronest iar Costică Macaleți, Președintele Consiliului Județean Botoșani, a fost ales vicepreședinte al ADI Euronest.
Pe parcursul ședinței a fost prezentată o informare privind proiectele ce vor fi depuse de ADI EURONEST, precum și evenimentele ce vor fi organizate până la sfârșitul anului 2016.
Astfel, vor fi avute în vedere intervenții destinate unor comunități marginalizate din Regiune -POCU 2014-2020, 4.2 Dezvoltare Locală Integrată în comunitățile marginalizate, sprijin pentru investiții ale companiilor de IT în vederea accesării de fonduri europene și creării de locuri de muncă în județele membre - 50 de companii din 6 județe, organizarea unui eveniment destinat start-up-urilor (Start-up și Spin-off, POC 2014-2020), precum și crearea unui drum al vinului care să propună pachete integrate de servicii turistice, cu implicarea cramelor și podgoriilor din Regiune, a agențiilor de turism și a locațiilor de cazare interesate.
Următoarea ședință va avea loc la mijlocul lunii octombrie, la Vaslui, se arată într-un comunicat venit pe adresa redacției.
Vezi și: Cinci asociații trimise la plimbare după ce-au întins mâna după bani
Flăcări în municipiu, un container a luat foc
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Vot în spatele gratiilor: Sute de deținuți au votat pentru viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Bărbat imobilizat de jandarmi după ce a făcut scandal în două secții de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Ora 19:00 – Botoșani la coada clasamentului la prezența la vot
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024