Numeroasele semnale trase în spațiul public de conducerea Consiliului Județean Botoșani au fost luate doar parțial în considerare.
Numirea prin concurs a lui Albert Tănasă în fruntea companiei de apă și canalizare de la Botoșani nu a schimbat prea mult lucrurile, în ciuda criticilor numeroase lansate din biroul de președinte al CJ Botoșani.
Și nu numai de acolo.
Societatea Nova Apaserv continuă să fie ”căpușată” de membri ai partidelor politice care capotează acolo în lipsa unei alternative profesionale iar unitatea este probabil printre puținele cu un număr record de directori.
Șase la număr mai exact, cheltuiala salarială cumulată pentru o singură lună de zile fiind de peste jumătate de miliard de lei vechi.
La un asemenea efort financiar și așteptările din partea populației sunt ridicate.
Degeaba însă. Pentru că într-un final, se ajunge tot în punctul mort în care responsabilitatea sau decizia sunt pasate.
”Este apanajul consiliului de administrație, punctul nostru de vedere noi l-am spus, în sensul că, în primă fază s-a redus numărul membrilor CA de la 9 la 7, să vedem de acum ce decide CA, să poate o negociere pentru salarii la partea de muncitori. Și să elimine pensionarii”,
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
În cazul directorilor, Costică Macaleți a cerut cu jumătate de gură reducerea acestor posturi. Urma să fie făcută o analiză privitoare la resursa umană și distribuția pe compartimente însă, după luni bune de zile, lucrurile sunt cam la fel.
Declarativ, șeful județului continuă să susțină că un management performant poate fi făcut și de doar doi oameni.
”Directori acolo sunt vreo șase. Cred că patru ar fi mai bine. Când am prins Întreprinderea Județeană de Gospodărire Comunală și Locativă, avea 3.700 de oameni și avea o poziție de director și una de inginer șef. Și mergea treaba, nu era altă variantă să nu meargă”,
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
Numai pentru un răspuns la o adresă către Primăria Botoșani privitor la o groapă de pe Pietonalul Transilvaniei celor de la Nova Apaserv le-a trebuit în jur de două săptămâni să răspundă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile