Odată cu declanșarea protestelor împotriva celebrei ordonanțe 13, discuțiile privitoare la schimbarea prefecților, oficiale sau nu, au cam încetat.
Însă, pe plan local, liderii partidului de guvernământ susțin că ar trebui ca acest aspect să fie readus în discuție pentru că, la aproape două luni de zile de la câștigarea alegerilor, reprezentantul Guvernului în teritoriu nu are susținerea PSD.
”PSD-ului i-ar sta foarte rău să lase un prefect liberal pe funcție”, susține Costică Macaleți, referindu-se la actualul prefect.
Culmea, discuțiile privitoare la următorul prefect îl aveau un centru tot pe un membru al partidului de dreapta, din nou, aspect de neacceptat de liderul PSD de la Botoșani.
”Ar fi o mare rușine și o pată pe obrazul PSD-ului Botoșani”,
Costică Macaleți, președintele Organizației Municipale PSD Botoșani
Costică Macaleți a declarat că au existat și extrem de multe autopropuneri din partea unor persoane care își doreau această funcție. Însă până la urmă, o decizie finală se va lua la București.
Liderii PSD ar fi prezentat o listă, cu nume puține, șefilor de la București, însă, în continuare cel mai vehiculat nume a fost tot cel al lui Dan Șlincu.
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024