La 60 de ani, cântăreţul ia foarte în serios atenţionările medicilor şi a renunţat la cele mai mari plăceri ale sale. După problemele cardiorespiratorii avute anul trecut, Gabriel Cotabiţă şi-a reluat activitatea şi e fericit pe scenă, însă în culise trebuie să facă faţă unor tentaţii uriaşe, scrie ziarul Ring.
Pe lângă regimul alimentar strict, şi odihna începe la oră fixă. Aflat în turneu prin Moldova, Gabriel Cotabiţă a cântat, vineri seară, la Casa de Cultură din Botoşani, acompaniat de Orchestra Filarmonicii de Stat din oraş. În deschiderea spectacolului prezentat de Liviu Sorinel au cântat soprana Ianna Novac şi tenorul Vlad Miriţă. Emoţionat de cele peste 800 de femei prezente în public, artistul şi-a recunoscut admiratoarele de acum 30 de ani: „Atunci eraţi domnişoare, acum sunteţi doamne”. Jovial, printre şlagăre ca „Noapte albastră”, „Domnişoară, nu pleca” şi „Trece vremea”, Gabi a interacţionat cu publicul şi a glumit fără să lase vreo clipă impresia că se confruntă cu probleme grave de sănătate. „Am făcut o plimbare şi m-am întors. Cred că în această seară o să vedeţi că am trecut în revistă câteva dintre cele mai importante cântece ale mele. Mulţi dintre dvs veţi fi nemulţumiţi: «Pe aia n-ai cântat-o, pe aia n-ai cântat-o!». N-am ce să fac”, a spus Gabriel Cotabiţă, care a recunoscut că i se reproşează adesea că vorbeşte mult la concerte. „N-am să vorbesc mai mult decât Florin Piersic”, a promis el. Artistul a încheiat seara cu „rugăciunea” muzicală „Ave Maria”, fiind aplaudat minute în şir şi primind sute de buchete de flori.
După concert, toată echipa a sărbătorit la restaurant, unde, pe lângă preparatele tradiţionale extrem de gustoase, s-au servit şi băuturi alcoolice. În faţa acestui meniu, Gabriel Cotabiţă a fost nevoit să se mulţumească doar cu mirosul. Şi-a comandat doar o salată şi ceaiul de fructe pe care îl bea la fiecare masă. Apoi, cu ochii pe ceas, a avut grijă să se retragă în cameră înainte de miezul nopţii pentru odihnă. Chiar dacă, de obicei, iubita îl însoţeşte în toate deplasările şi împart camera, Alina lipseşte din acest turneu, au dezvăluit surse apropiate organizatorilor. Foarte elegant la fiecare apariţie, Gabriel Cotabiţă s-a lăsat pe mâna celebrei stiliste Adina Buzatu. Specialista în rafinament vestimentar i-a oferit un costum clasic cu accente moderne, plus o pereche de pantofi de lux confecţionaţi din piele de struţ şi pisică de mare de la Ştefan Burdea. Din ţinuta de câteva mii de lei a artistului, doar încălţările costă 1.300 de lei, susţin apropiaţii lui.
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024