Criza generată de coronavirus se adâncește tot mai tare, iar pandemia a adus inevitabil și scumpiri de prețuri.
Botoșănenii și românii în general au dat iama în supermarketuri și magazine. Iar comercianții au profitat de ocazie și au crescut prețurile în special la alimente de bază precum făină, ulei, orez.
Oamenii plătesc mai mult și pentru fructe și legume. În mediul rural patronii de magazine alimentare profită la maximum de botoșăneni care sunt nevoiți să cumpere produse fiindcă în perioada aceasta tulbure mai greu se ajunge în marile magazine din municipiu pentru a se aproviziona.
Astfel că rețelele de socializare sunt tot mai des împânzite de mesaje prin care botoșănenii se plâng de prețurile mult prea mari.
Iar ca să exemplificăm, unii botoșăneni au cumpărat ceapa cu 5 lei kilogramul, sau chiar 8 lei(cea roșie), ulei cu 8 lei litrul. Printre alimentele scumpite se numără și făina care a ajuns și la 5,5 lei kilogramul și drojdia. În mediul rural pachetele se vând chiar și cu 6 -7 lei.
Deși chiar europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, a cerut plafonarea prețurilor la alimente, Ludovic Orban nu este de acord.
În ședința de Guvern de săptămâna aceasta, premierul a spus că este dificil de instituit un mecanism de plafonare a prețurilor alimentelor.
„E greu de instituit un mecanism de plafonare. Daca nu si imposibil! Acum a explodat cererea având in vederea oferta. Oferta e redusa. Și asta din cauza unei panici instituite artificial de fake news-uri. Soluția cea mai buna e de a creste producția. Sa asigurăm o ofertă crescută care să fie aproape de cerere. Ce se vrea prin anumite proiecte din Parlament ne va conduce la penurie”,
a spus Ludovic Orban.
Și în timp ce oficialii de la București ne arată ce nu se poate, oamenii cumpără alimente pentru care scot mai mulți bani din buzunare.
(Sursa Foto - Facebook)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024