O parte dintre tinerii botoşăneni au optat pentru a sărbători Crăciunul în club, cu băutură la discreţie, dansatoare aproape dezbrăcată şi diverse stiluri de muzică mixate de un DJ pentru a mulţumi toate gusturile.
10 lei pentru "Mambo no.5", "Zorba grecul" şi altele
Cu 10 lei plătiţi la intrare şi o ştampiluţă pe dosul mâinii, sute de botoşăneni au păşit pragul unui club din municipiu. Cei mai norocoşi, cu portofele mai pline, au avut acces la mese în interior, unde au avut ocazia să îşi tragă sufletul după rundele de dans sau să consume din băuturile aduse de un chelner amabil de la bar. Ceilalţi s-au răsfirat în spaţiile rămase libere mişcându-se de pe un picior pe altul şi căutând cu privirea cunoscuţi sau eventuale persoane pe placul lor. Atmosfera era una de distracţie totală, ritmurile muzicale fiind diversificate de la „Mambo no. 5” la „Prin pădure, pe-o cărare” sau „Zorba Grecul” lui Alexis Zorbas sau acordurile puternice de house.
Cântăreaţa cu factorul X
Seara de Crăciun a avut şi un invitat de seamă, botoşăneanca Francesca de la concursul X Factor organizat de „Antena 1” aflându-se la una dintre mese. „Onoraţi”, organizatorii au aplaudat prezenţa „vedetei” în club şi chiar au invitat-o pe scena din mijlocul clubului pentru a încânta auzul celor prezenţi cu vocea s, care a dus-o printre semifinaliştii X Factor. Şi cum din juriul concursului a făcut parte Delia Matache, botoşăneanca a încercat să interpreteze o piesă a fostei N&D, cântând peste vocea părţii feminine a trupei celebre în urmă cu mai bine de un deceniu.
VEZI ŞI:
Sexy-nebunie în zi de sărbătoare – VIDEO & GALERIE FOTO
Dansul semiîmbrăcat, cireaşa nopţii
După prestaţia Francescăi a fost rândul băieţilor aflaţi în club să se bucure la maximum de spectacolul oferit de o dansatoare, îmbrăcată doar în lenjerie intimă şi care, sub privirile deja încinse ale junilor, s-a desfăşurat pe mica scenă cum a ştiut ea mai bine. Ce-i drept şi numărul chefliilor s-a mai redus, însă ultimii rămaşi spre dimineaţă nu au regretat deloc ora târzie la care au putut admira formele tinerei ce se mişca lasciv. Unii şi-au scos telefoanele mobile pentru a o imortaliza şi pentru a o putea admira şi după, cei mai mulţi însă s-au limitat la a face anumite gesturi care să o încurajeze să continue mai cu foc, semn că le este pe plac spectacolul.
Spre închidere, când dansatoarea a obosit de atâta dans, fiecare s-a îndreptat spre case pentru câteva ore de odihnă şi începutul unei alte zile de distracţie.
[[galerie-foto]]