Partenerii de afaceri fac rând la Tribunal pentru a-şi recupera banii de la patronul firmelor Nutrimold şi Nutrirom, Iulian Gabriel Tarţău, ambele companii fiind mari contribuabili datorită cifrelor mari de afaceri, scrie Ziarul de Iași.
Primele probleme pentru omul de afaceri au început în luna februarie, când societatea Doco Agrocom Internaţional din Botoşani a cerut intrarea în insolvenţă a firmei Nutrimold, furnizor de nutreţuri combinate recunoscut la nivel naţional. Procesul s-a terminat „din faşă” deoarece firma creditoare şi-a primit banii şi a renunţat la cererea de deschidere a procedurii în insolvenţă. De asemenea, Nutrimold are datorii de peste 2,5 milioane lei la bugetul general consolidat al statului, iar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi a obţinut dreptul de a executa silit activele companiei.
La câteva zile de la deschiderea dosarului de insolvenţă, un alt partener de afaceri, cunoscuta companie din domeniul distribuţiei produselor chimice SC Brenntang SRL, a cerut să îi fie plătită datoria de peste 450.000 lei printr-o ordonanţă de plată, în baza OUG 119/2007, acţiune admisă de Tribunal. „Obligă debitorul să achite creditoarei, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, suma de 456.387,76 lei,cu titlul de debit şi 16.468,42 lei cu titlul de penalităţi de întârziere. Obligă debitorul să plătească societăţii creditoare cheltuieli de judecată în valoare de 200 lei”, potrivit soluţiei pe scurt dată pe 5 aprilie.
Zilele trecute, aceeaşi societate a depus o nouă acţiune la Tribunalul Iaşi, de această dată pentru deschiderea procedurii de insolvenţă a celeilalte companii din grup, SC Nutrirom, ce derulează activtiate în comerţul cu produse agricole. Dosarul nu are încă termen, însă cererea va fi anexată unui dosar de insolvenţă deja existent, alţi trei creditori care au de recuperat bani de la Nutrirom solicitând insolvenţa firmei. Potrivit portalului instanţelor de judecată, firme ca Popasul Trebeş SRL, OTP Bank România şi Pambac SA au depus deja cereri de intrare în insolvenţă, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 23 iunie 2016. Compania Nutrimold este o societate înfiinţată imediat după revoluţie ce derulează afaceri de peste 100 milioane lei în ultimii ani. Societatea desfăşoară activităţi de fabricare a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă, iar începând din acest an a fost transferată în administrarea Direcţiei pentru Mari Contribuabili Bucureşti. De cealaltă parte, Nutrirom, care se ocupă de comercializarea produselor agricole, a avut în 2014 afaceri de 120 milioane lei şi are deja un an de activitate ca mare contribuabil.
Compania Nutrimold este deţinută de familia lui Iulian Gabriel Tarţău, care în vara anului 2007 a cumpărat acţiunile de la omul de afaceri Vasile Mihălceanu. Mihălceanu deţinea firma atât în nume personal, cât şi prin altă firmă a sa, RAB Romanian Agricultural Business, şi Camelia Anca Mihălceanu. Grupul de firme Nutrimold este cunoscut şi în domeniul creşterii puilor, în urmă cu un an cumpărând fostul abator de păsări de la Răchiţi, Botoşani. În afară de acest abator, grupul de firme mai deţinea alte două crescătorii de păsări.
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024