Creşte subvenţia pentru programul ”Casa Verde Fotovoltaice”. Românii pot primi de la stat sume mari de bani pentru panouri fotovoltaice și baterii de stocare.
Anul acesta, românii care vor să acceseze programul ”Casa Verde Fotovoltaice” vor putea primi de la stat până la 30.000 lei, pentru instalarea de panouri fotovoltaice și baterii de stocare.
Noutatea programului din acest an este legată de subvenționarea bateriilor. Așadar, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a decis să majoreze finanțarea cu 10.000 lei, comparativ cu cea de anul trecut, după ce numărul prosumatorilor a crescut la noi în țară, potrivit antena3.ro.
În momentul de față, un număr de 120.000 români au instalate panouri fotovoltaice, iar estimările sunt că până la finalul anului numărul acestora ar putea să crească până la 200.000.
Problema este însă, că de multe ori energia produsă de panourile fotovoltaice creează dezechilibre în rețeaua națională, iar autoritățile au venit cu soluția legată de bateriile de stocare, care ar putea să îi ajute chiar și pe prosumatorii care ar putea să își folosească energia produsă chiar și pe timpul nopții.
Cu toate acestea, odată cu această majorare a finanțării, ar putea să scadă numărul beneficiarilor, pentru că bugetul alocat este același. Dacă înainte de majorarea finanțării bugetul acoperea undeva la 100.000 de beneficiari, după această majorare ar putea fi bani disponibili doar pentru 66.000 de oameni.
(Foto: Pixabay)
Drama soților din Botoșani arși în incendiu, unul a murit celălalt a generat un scandal național
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Licitație pentru un tronson de drum de la Botoșani cu mari probleme
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Un nou COD GALBEN a fost emis pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Cătălin Bordea, din nou îndrăgostit: Iubita misterioasă, varianta premium a fostei soții
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile