Proiectul de lege se află în consultare publică.
Profesorii vor beneficia de vouchere de vacanță în valoare de 1600 de lei în 2024. Prevederea apare în proiectul de lege privind măsurile fiscale şi de reducere a cheltuielilor bugetare, pus în consultare publică pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Potrivit documentului, începând de anul viitor, voucherele de vacanță pentru angajații de la stat, implicit şi pentru profesori, vor fi majorate la 1600 de lei, de la 1450 de lei, cât sunt în prezent. O altă noutate o reprezintă faptul că aceste tichete de vacanță vor fi acordate doar angajaților din sectorul bugetar ale căror venituri salariale sunt mai mici de 14.000 lei brut, scrie România TV.
Prevederile proiectului de lege al Ministerului de Finanțe:
„Art. XXIV – (1) Alin.(2) al art.1 din OUG 8/2009 pentru acordarea voucherelor de vacanță cu modificările și completările ulterioare publicată în Monitorul Oficial al României nr. 110 din 24 februarie 2009 se modifică și se completează după cum urmează:
- ”(2) Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual vouchere de vacanță în cuantum de 1.600 lei, în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2026, personalului ale căror salarii nete lunare de încadrare sunt de pană la 8.000 lei.;
- Art. XLIV – „(2) Cheltuielile privind voucherele de vacanță sau alte drepturi acordate conform reglementărilor legale sau contractelor colective de muncă nu pot depăși anual, în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2026 contravaloarea a 1.600 lei/an/persoană;”
se menționează în proiectul de lege.
La începutul lunii august, ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, anunța că o măsură de reducere a cheltuielilor la buget este tăierea voucherelor de vacanță pentru salariații de la buget care au peste 10.000 de lei salariu brut pe lună și a indemnizației de vacanță, subliniind că sunt lucruri diferite.
Conform ordinului de ministru nr. 4.072/2023, semnat pe 26 aprilie și publicat în Monitorul Oficial pe 3 mai 2023, profesorii și angajații din învățământ vor primi vouchere de vacanță și cel puțin în următorii 4 ani.
Suma de 1.450 de lei este impozabilă în luna în care beneficiul este acordat, iar potrivit Codului Fiscal, impozitul pe venit este de 10% în acest caz. Concret, angajații care primesc aceste vouchere trebuie să plătească 145 de lei impozit.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile