Fapta este șocantă având în vedere că a fost comisă practic de doi copii.
La data de 11 aprilie 2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a început urmărirea penală cu privire la uciderea victimei Craiu Vlăduţ Viorel, în vârstă de 26 de ani.
În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 10 spre 11 aprilie 2017, în timp ce se afla la o fermă de pe raza comunei Răuseni, județul Botoşani, unde lucra de câteva zile, victima a fost bătută cu obiecte contondente peste cap, trunchi şi membre de către doi colegi de muncă, respectiv R.R., în vârstă de 17 ani şi P.P., în vârstă de 15 ani, după care a fost transportată cu un faeton aproximativ şapte kilometri şi abandonată pe imaşul satului Hlipiceni.
Acolo a şi fost găsită în dimineaţa zilei de 11 aprilie 2017.
Faţă de autori s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de omor, iar faţă de suspectul R.R. s-a luat măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 11 aprilie 2017 , ora 21.45, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Faţă de suspectul P.P. s-a dispus efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, în vederea stabilirii discernământului, conform legii.
”Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului şi care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”,
Valeriu Chihaia, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024