Botoșăneanul în vârstă de 37 de ani este acum cercetat pentru omor calificat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui A.M.C., în vârstă de 37 de ani, din comuna Rădăuţi-Prut, județul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Magistrații au reţinut că, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie 2022, în jurul orei 23.00, în timp ce se aflau la domiciliul comun, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul, care a mai suferit în trecut o condamnare pentru săvârşirea unei tentative de omor, l-a lovit cu obiecte contondente pe numitul V.V.
Apoi, cu o roabă, l-a transportat pe o distanţă de circa 200 m şi l-a aruncat într-o fântână secată, cu adâncimea de aproximativ 25 m, victima suferind leziuni care au dus la deces.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Crima şocantă a avut loc într-o comună de pe malul Prutului, în judeţul Botoşani. Un bărbat de 37 de ani, din satul Miorcani, comuna Rădăuţi Prut, şi-a ucis cu sălbăticie consăteanul în vârstă de 63 de ani.
Victima locuia în aceeaşi casă cu agresorul, fiind în grija acestuia. În noaptea de 13 spre 14 ianuarie 2022, cei doi s-au certat destul de serios.
Scos din minţi, bărbatul mai tânăr şi-ar fi lovit în repetate rânduri consăteanul. L-ar fi aruncat într-o roabă şi mai apoi direct într-o fântâna aflată la câteva sute de metri depărtare de casă. În urma leziunilor, bărbatul a decedat.
A doua zi, vecinii au sesizat dispariţia bărbatului mai în vârstă şi au început să-şi pună întrebări. În cele din urmă a fost chemată Poliţia.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile