Intervenția armatei, singura care a calmat spiritele
Nemulțumirile țăranilor din perioada de după războiul de indepenență din 1877-1878 erau atât de mari, încât nu au mai putut răbda ca altcineva să le facă dreptate. Redăm mai jos articolul în care se arată de ce monstruozități au fost capabili și motivele pentru care le-au comis.
În anul 1888 o puternică răscoală ţărănească a zguduit
Regatul României. Ţăranii erau nemulţumiţi de lipsa pământului, boierii neaoş dădeau pământurile pe mâna arendaşilor, care se se pretau la abuzuri contra ţăranilor pentru a scoate profit, iar relaţiile feudale încă menţineau. După războiul de independenţă din 1877-1878, ţăranii din toată ţara, au dat foc conacelor sau au atacat autorităţile arzând registrele agricole. Numai intervenţia armatei, care a deschis focul în răsculaţi a potolit revoltele. Lega agrară a lui
Alexandru Ioan Cuza din 1864, doar ”îndulcise” soarta ţăranilor, fără a rezolva adevărata problemă, iar sărăcia, analfabetismul şi bolile măcinau lumea satului.
”
Lumea ţăranului de la sfârşitul secolului al XIX lea, era una obscură, plină de nevoi şi măcinată de furia truditorilor. Chiar şi aceea societate tradiţională, simţea nevoia schimbării, iar arendăşia nu a făcut decât să agraveze lucrurile. Ţăranii au început să se ridice. Era un foc mocnit, care izbucnea în mod neprevăzut, ca în 1888.”, spunea în 2011,
istoricul botoşănean Ionel Bejenariu. În acest context a avut loc în judeţul
Botoşani, la
Tudora, cea mai odioasă crimă de la sfârşitul secolului al XIX lea. Uciderea primarului din Tudora, dar mai ales modul în care a sfârşit edilul a cutremurat o ţară întreagă.
”Ţăranii erau batjocoriţi, iar răbdarea lor avea o limită”
Ţăranii din
comuna Tudora judeţul Botoşani, au luptat în
Războiul de Independenţă. Se aşteptau ca proaspătul rege încoronat cu fierul tunurilor de la
Plevna, Carol I, să le ofere pământ.
”Vroiau să se căpătuiască şi ei. Să curme sărăcia. Să îşi hrănească copii. Iar ţăranii de la Tudora, erau din neamul răzeşilor din epoca şetafaniană. Erau oameni muncitori şi ţineau la tradiţii. Dar când erau nedreptăţiţi erau feroce. Ei au participat şi la revoltele ţărăneşti din 1888”, povestea
Ionel Bejenariu. Povestea începe în 1893 când
Vasile Amăriucăi şi-a încheiat mandatul de patru ani ca primar în
Tudora. Mandatul său fusese presărat de incidente cu localnicii.
”Din documentele vremii reiese că primarul, nu era iubit. Din contră. S-a purtat rău cu oamenii, i-ar fi jignit, i-ar fi bătut, i-ar fi umilit. Ţăranii erau batjocoriţi, iar răbdarea lor avea o limită”, adăuga
Bejenariu.
Dealtfel în sprijinul istoricului vine şi un document, publicat de acesta în revista botoşăneană ”Luceafărul” pe 20 ianuarie 2011. Este vorba de
Raportul Procurorului Tribunalului Judeţului Botoşani către Ministrul Justiţiei în care se arată: ”A condus afacerile comunei cu multă destoinicie, însă s-a purtat cu multă violenţă faţă de locuitori. Ultimii patru ani dânsul a servit ca vatav de moşie în serviciul proprietăţii, locuitorii din
Tudora fiind cunoscuţi ca cei mai răzvrătitori din acest judeţ”, se arată în raport.
După ce şi-a terminat mandatul primarul, a obţinut o nouă funcţie şi anume preşedintele comisiunii interimare, un fel de preşedinte al consiliului local din localitate, dizolvat fiindcă tocmai, nu putea rezolva problema ţăranilor care se răzvrăteau prea des.
”Amariucăi cunoscut ca ”mână de fier” era candidatul perfect. Se ştia că poate prin orice mijloc, de multe ori prin violenţă să liniştească ţăranii”, precizează istoricul botoşănean. A fost însă pentru ultima dată când
Amăriucăi a vrut să facă ordine în sat.
Bătut, eviscerat, spânzurat
Numirea lui
Amăriucăi a adâncit nemulţumirea ţăranilor, care se bucurau că au scăpat de el ca primar, spun istoricii botoşănenii. Totodată, crezându-se stăpân pe situaţie, fostul primar nu se temea de ţărani.
”Ultima nemulţumire a ţăranilor, era întârzierea de către Amăriucăi a certificatelor de înscriere la o licitaţie de pământ. O întreagă obşte vroia să cumpere la licitaţia de pământ, Guvernul hotărând după răscoala din 1888, că ar fi bine să îi liniştească pe ţărani vânzându-le pământ, o moşie. Era vorba de moşia Dolhasca”, spunea
Ionel Bejnariu. Pe 4 decembrie 1893, aproape 50 de ţărani l-au aştepat pe
Vasile Amăriucăi să iasă pe la ora 11.00 din Primărie, arată istoricii. Vroiau să îi ceară socoteală pentru întârzierea certificatelor de înscriere şi vroiau să ceară alegeri grabnice pentru constituirea unei noi comisii, pentru ca el să plece definitiv din funcţiile publice. Ceea ce s-a întâmplat la ieşirea din primărie a
Amăriucăi este cuprins în
Raportul Procurorului. ”Preşedintele Vasile a Măriucăi a ieşit, din primărie, spre a se duce la mâncare. Locuitorii adunaţi grupuri-grupuri dinaintea primăriei, prin prejur şi pe drum se apropie de dânsul şi încep a-l întreba despre interesele lor(....)Această discuţie urma pe drumul de la Primărie spre crâşma proprietăţii, la o distanţă una de alta ca de 400 m., când ajunşi cu toţii aproape de această crâşmă, Vasile a Măriucăi, văzând că oamenii s-au mulţumit cu răspunsul său relativ la alegeri, a voit să-i cinstească cu rachiu şi a căutat să intre în tinda unei dugheni, ca să scrie ţidula pentru darea rachiului. Atunci locuitorii care se strânseseră tare în jurul preşedintelui încep a striga că nu le trebuie cinstea lui, că sunt prea mulţumiţi de dânsul şi în acelaşi timp câţiva sar asupra-i, îl târâie în bătăi până în drum şi cu sălbăticie rară îl trântesc la pământ, îl lovesc, care cu ciomegele, care cu picioarele, strivindu-l cu desăvârşire”, se arată în cuprinsul raportului.
Poveste desprinsă din filmele de groază
Din spusele istoricilor continuarea este desprinsă din filmele de groază. Furia ţăranilor este totală. Fostul primar este dezbărcat, hainele îi sunt sfâşiate şi aruncate prin sat. Trupul gol este eviscerat, măruntaiele aruncate.
”Nici măcar autorităţile nu s-au băgat. Jandarmii şi miliţienii au fugit. Funcţionarii s-au ascuns în Primărie. Furia ţăranilor s-a potolit abia seara târziu. Nimeni nu a avut curaj să se apropie de cadavrul mutilat”, descria scena în urmă trei ani, istoricul Bejenariu. Într-o ultimă fază, cadavrul lui
Amăriucăi a fost legat cu o funie şi spânzurat de un copac din faţa
Primăriei. Intervenţie armată şi ţărani condamnaţi. Cadavrul fostului primar a zăcut 24 de ore legat de copac. A intervenit armata şi procuratura a demarat ancheta.”Au fost anchetaţi, fruntaţii satului, cârciumarul, toţi martorii. Au fost daţi în vileag toţi făptaşii. Peste 50 de ţărani au fost arestaţi. Procurorul Ghiţă Neculau cel care a întocmit de altfel şi raportul din care au fost citate faptele a avertizat Ministerul Justiţiei, că este cea mai odioasă crimă de la sfârşitul secolului din România.
”Era o faptă abominabilă. Era o crimă de o cruzime, rară pentru secolul XIX. Lumea se dezobişnuise de violenţele şi torturile medievale. Acel trup, sfârtecat era prea mult. Ziarele locale şi naţionale au prezentat cazul, opinia publică era îngrozită. Mulţi moşieri se gândeau deja, unde să plece, nu cumva să păţească la fel”, preciza
Ionel Bejenariu.
Crima a fost trată pe larg, în ziarul botoşănean
”Voacea Botoşanilor” dar şi cotidianul naţional
”Albina”. Cazul a fost trecut repede sub tăcere de oficialităţi pentru a nu da exemplu negativ şi altor ţărani, iar amintirea crimei a fost îngropată în arhive.
Se consemnează că
Gheorghe Sandu, Neculai Felciuc, Gheorghe Motriuc, Vasile Dănilă Cuza, Gheorghe Rujub, Dan Humeniuc şi
Anghelache Mârjan au fost cei care au început scandalul şi au primit câte şase ani de puşcărie. Cei care l-au mutilat pe primar, nu mai sunt cunoscuţi, fiindu-le voit trecut numele sub tăcere dar au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă în ocne.
CITEȘTE:
Incursiune în catacombele înfricoşătoare ale oraşului - secrete ascunse sub case şi străzi - GALERIE FOTO
