Un eveniment şocant a avut loc noaptea trecută. Un tânăr a intrat într-un local, a ucis-o pe barmaniţă, apoi a fugit cu banii.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 03.00, atunci când R. Ștefan, în vârstă de 39 de ani, din comuna Lazuri, a ajuns cu un taxi la "Casablanca", un local aflat în zona Gării de Nord din municipiul Satu Mare. A ieşit din bar după 10 minute, după ce a ucis-o pe barmaniţă, o femeie de 43 de ani, şi a fugit cu banii din casierie.
Potrivit Observator, filmul crimei este absolut şocant. R. Ștefan a intrat în incinta localului şi a lovit-o pe barmaniţă, scopul fiind tâlhăria. Între timp, sătmăreanca de 43 de ani și-a sunat o colegă, căreia i-a spus să vină repede la lucru că nu se simte bine. De fapt, femeia vorbea codificat, criminalul fiind încă în zonă, căutând nervos banii.
Colega nu şi-a dat seama de ce se întâmplă, aşa că a resunat-o după zece minute pe barmaniţă să se convingă, totuși, că nu e ceva grav. Femeia nu a mai răspuns, căci individul ar fi omorât-o între timp. Speriată, colega victimei a sunat la 112, la faţa locului fiind mobilizate mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție.
Au fost vizualizate imaginile video surprinse de camerele de supraveghere, identificat autorul, după care a fost dat imediat în consemn la frontiere. Criminalul a fost prins la Vama Urziceni, în jurul orei 6.00. Acesta a fost reținut și este audiat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
R. Ștefan lucrase în ultima vreme ca și zidar. Victima prezenta lovituri extrem de grave la nivelul capului, cu hemoragie severă, fapt care a produs decesul. Femeia de 43 de ani locuia în Cartierul Micro 14, municipiul Satu Mare.
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024