Tânărul care a accidentat mortal un pieton la Dolhasca și a fugit de la fața locului a fost condamnat la trei ani și două luni de închisoare.
Joi după-amiază, Poliția Orașului Dolhasca a primit spre aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Fălticeni față de Petru Bogdan Maftei, de 25 de ani, din sat Budeni, oraș Dolhasca, condamnat la trei ani și două luni închisoare pentru "ucidere din culpă" și infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Posesorul mandatului a fost verificat la domiciliu și pe rază comunei Lespezi, județul Iași, unde locuia fără forme legale, iar în urmă unor activități informativ operative acesta a fost depistat de polițiști pe raza municipiului Fălticeni, fiind reținut și încarcerat în Penitenciarul Botoșani.
Accidentul a avut loc în data de 9 decembrie 2016, în jurul orei 18.00, pe rază satului Budeni, oraș Dolhasca. Un localnic de 48 de ani a fost lovit de o mașină în timp ce mergea pe marginea drumului.
Pietonul a fost grav rănit și a fost preluat de un echipaj SMURD. Din nefericire bărbatul a murit în drum spre Spitalul Municipal Fălticeni. După impact șoferul mașinii a fugit de la față locului.
Imediat polițiștii au demarat căutări și au răscolit zona, căutările extinzându-se și în județul vecin, Iași. Mașina care a lovit pietonul a fost găsită ascunsă într-o baracă părăsită, în localitatea ieșeană Lespezi. Polițiștii au reușit ulterior să-l identifice și pe șofer.
(Sursa – Informația ta Suceava)
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
WhatsApp își schimbă radical aspectul: Teme și fundaluri noi pentru personalizarea conversațiilor
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
CÂND scăpăm de valul de ger: PROGNOZA meteo pentru luna martie
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
„Ghilolimpiada de iarnă” la Colegiul Laurian: Dezbateri aprinse cu liceeni din județele Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Un șofer din Botoșani a dat de necaz la vecini: MOTIVUL pentru care a fost amendat
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
O nouă înșelăciune: „Aparatul de oxigen” îi lasă pe oameni FĂRĂ bani
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile