Criminali în serie, jafuri, droguri și corupție la Cine Grand-VEZI programul
Cine Grand a pregătit pentru săptămâna 25 aprilie -1 mai 2014 o serie
de surprize pentru iubitorii de filme. Astfel, pe marile ecrane ale multiplexului se vor difuza două premiere pentru botoșănenii care doresc să se
relaxeze la sfârșit de săptămână într-o atmosferă plăcută.
Prima premieră este cea a filmului Brick Mansions, cu actori în rolul principal Paul Walker, David Belle, RZA.Filmul poate fi vizualizat începând de vineri la ora 17:45 În Detroit, într-un prezent distopic, case abadonate adăpostesc cei mai periculoşi criminali. E cartierul cu case sociale locuite acum de cei mai răi dintre cei răi, Brick Mansions. Incapabile să ţină sub control violenţele, autorităţile au închis cartierul cu un zid, sub pretextul că ar proteja restul oraşului de locuitorii din Brick Mansions, degeneraţi care îşi fac singuri legea.
În Brick Mansions doar cel mai puternic supravieţuieşte. În această comunitate dură, şeful e Tremaine, baronul drogurilor, interpretat de RZA. După un ultim jaf, drumurile lui se întretaie cu cele ale poliţistului sub acoperire Damien Collier, intrerpretat de Paul Walker. De fapt, cei doi au ceva de împărţit din trecut, iar graniţa dintre justiţie şi răzbunare poate fi foarte uşor de trecut.
Pentru Damien, fiecare zi e o luptă împotriva corupţiei şi, deşi la început pare surprinzător, îşi găseşte un aliat într-unul din ultimele suflete curate din Brick Mansions. E vorba de Lino, interpretat de David Belle. Prizonier în jungla imprevizibilă şi periculoasă din Brick Mansions, Lino se zbate zi de zi ca să ducă o viaţă cinstită. Justiţiar din fire, Lino are ca singur scop binele comunităţii.
La prima lor întâlnire, diferenţele dintre ei se dovedesc atât de mari, încât ideea să se alieze pare aproape imposibilă. Dar, ceea ce-i deosebeşte îi apropie şi scoate ce-i mai bun din fiecare, mai ales atunci când Damien şi Lino îşi dau seama că au un duşman comun: Tremaine.
Cei doi vin din lumi complet diferite, şi drumurile lor nu li s-ar fi întretăiat niciodată. Dar când Tremaine o răpeşte pe iubita lui Lino, lucrurile încep să escaladeze şi un lanţ de evenimente pline de adrenalină face ca cei doi se vadă nevoiţi să acţioneze împreună. Damien acceptă cu mari îndoieli ajutorul neînfricatului sportiv, fost puşcăriaş, însă amândoi vor încerca să pună capăt unui plat sinistru care ar urma să distrugă întregul oraş. Cei doi leagă încet, încet o relaţie de prietenie când îşi dau seama că nu sunt atât de diferiţi precum credeau la început şi, mai ales, când descoperă că ceea ce se întâmplă dincoace şi dincolo de zidurile cartierului Brick Mansions nu e deloc ceea ce pare la prima vedere.
Cea de-a doua premieră este a filmului Trancendence, cu actorii în roluri principale Johnny Depp, Rebecca Hall, Paul Bettany. Botoșănenii pot vizualiza filmul începând de vineri de la orele 15:45 Doctorul Will Caster (Johnny Depp) este cel mai apreciat cercetător din domeniul inteligenţei artificiale, căutând soluţia de a reuni într-o singură maşinărie conştiinţa colectivă, cu informaţii din toate domeniile stiintei şi emoţia umană. Experimentele sale controversate l-au făcut celebru, însă au atras în acelaşi timp şi antipatia extremiştilor anti-tehnologie.
În urma unei violente încercări de a-l opri, activiştii nu au făcut altceva decât să îl aducă mai aproape de realizarea obiectivului pentru care a muncit întreaga sa cariera. Will devine astfel prima conştiinţă uploadată într-un sistem informatic, care caută încontinuu să obţină controlul şi puterea supremă. Un scenariu terifiant devine acum realitate: omniprezentă şi fără slăbiciuni, noua entitate nu poate fi oprită!
Din 25 aprilie, pe marile ecrane, filmul Transcendence: Viaţă după moarte depăşeşte limitele imaginaţiei şi atinge cote maxime de suspans şi acţiune. Distribuit de MediaPro Distribution, filmul îi regăseşte în rolurile principale pe Johnny Depp, Paul Bettany, Rebecca Hall şi Morgan Freeman.