Bărbatul care a omorât-o pe Maria, fetița de opt ani din comuna Albești se află la ora actuală în arest preventiv.
Vineri, 14 iunie 2024 magistrații Tribunalului Botoșani au admis cererea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Decizia Tribunalului Botoșani
„Admite propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 155/142/P/2024. În temeiul art. 236 raportat la art. 234 şi art. 223 alin. (2), art. 202 alin. (1) şi (3) Cod procedură penală, prelungește arestarea preventivă a inculpatului Hlibac Petrică, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, viol asupra unui minor şi lipsire de libertate (...), cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 24.06.2024, până la data de 23.07.2024, inclusiv.”
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar bărbatul are drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare.
Crima a avut loc în comuna Albești, fetița fiind inițial dată dispărută de către familie. Sute de forțe de ordine s-au mobilizat cu autospeciale, câini de urmă și elicopter pentru identificarea criminalului, care este chiar unchiul fetiței.
Pe data de 25 mai 2024, în jurul orei 2:00 trupul neînsuflețit al copilei a fost găsit la aproximativ 200 de metri distanță de locul dispariției, într-o lizieră.
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile