În urma rezultatului medico legal în posesia căruia au intrat, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au hotărât schimbarea încadrării juridice în cazul tânărului care a provocat moartea Niculinei Bacinschi, fata din Hilişeu Horia înjunghiată şi incendiată de Cătălin Andronicese.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul
Cătălin Andronicese din infracţiunea de „
omor calificat”, în infracţiunea de „
omor deosebit de grav”.
În după – amiaza zilei de 29 aprilie 2013, inculpatul a aşteptat victima, elevă la o unitate de învăţământ din municipiul Dorohoi, care făcea naveta în localitatea de domiciliu şi a înjunghiat-o în zona toracelui după care a stropit-o cu benzină şi a incendiat-o.
Având în vedere concluziile medico – legale coroborate cu probele administrate în cauză s-a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „omor deosebit de grav”, aceasta fiind săvârşită prin cruzimi. "
Facem precizarea că punerea în mişcarea a acţiunii penale, este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată într-un
comunicat remis de
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
CITEŞTE:
Incendiatorul fetei din Hilişeu a cerut eliberarea în ziua înmormântării