Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat sîmbătă că cei care doresc să plece din partid să o facă acum, iar cine doreşte să participe la guvernare în condiţiile PD-L, să părăsească formaţiunea. Liderul liberal a precizat că nu se teme de o "hemoragie" a plecărilor din partid şi a explicat că ceea ce a declarat în cadrul Ligii Aleşilor Locali s-a dorit un mesaj ca cei care doresc să plece din partid, să o facă acum. „A fost un mod mai elegant de a le spune celor care au de plecat să plece. Dacă mai sunt, eu sper că nu. Dar dacă mai sunt, le-am spus că nu mai e o problemă. Deci cine doreşte să fie neapărat la guvernare în condiţiile PD-ului se duce la PD, prin generalul Oprea sau direct, dacă sunt bine înfipţi. E valabil şi pentru Morega, pentru toată lumea, e valabil şi pentru mine, cine ştie ce gânduri îmi vin mâine”, a susţinutCrin Antonescu.
Explicaţiile preşedintelui PNL au venit în urma nelămuririlor presei cu privire la declaraţia din cadrul Ligii Aleşilor Locali, în care Antonescu a spus că, în urma deciziilor care se vor lua la viitorul congres, indiferent câţi liberali vor mai rămâne să lupte în baza regulilor asumate, va fi mai bine şi mai eficient decât a se preface toată lumea că este unită, când de fapt nu este.
Deputatul Florin Ţurcanu este unul din liderii de organizaţii judeţene care au militat cel mai mult pentru intrarea la guvernare alături de PD-L, deşi în noaptea alegerilor prezidenţiale, cînd sondajele îl dădeau cîştigător pe liderul PSD, anunţa că „am eliberat judeţul de mafia portocalie”. Preşedintele PNL Botoşani s-a pronunţat public pentru alianţa cu democrat-liberalii şi a desfăşurat în Parlament o acţiune prin care a încercat să îşi determine colegii să voteze Executivul Emil Boc. El a fost atunci ameninţat cu excluderea de Ludovic Orban, al doilea om din PNL.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024