După aproximativ 30 de minute în care au tot discutat în contradictoriu şi în ciuda adresei emisă de prefectul judeţului, Costică Macaleţi, consilierii locali au mai apelat la un subterfugiu pentru a-l menţine în Consiliul Local pe Marius Cristescu.
Dat fiind faptul că a fost exclus din Partidul Poporului Dan Diaconescu, pentru Marius Cristescu a fost iniţiat un proiect de hotărâre prin care să-i fie încetat mandatul de consilier local. Proiectul s-a aflat pe ordinea de zi în două rânduri, atât la şedinţa ordinară din noiembrie cât şi la cea extraordinară din 6 decembrie.
Dacă la prima consilierii PSD au părăsit plenul şi au refuzat să voteze, proiectul de hotărâre fiind amânat, istoria s-a repetat astăzi când liberalii şi democrat liberalii s-au unit şi au votat din nou amânarea procedurii de vot. Panicat de propunere, Florentin Ursuleanu i s-a adresat secretarului Ioan Apostu: „
Este legal ce se întâmplă?”. În ciuda eforturilor sale proiectul a fost amânat. Înlocuitorul lui Marius Cristescu, respectiv Cristinel Brumă a rămas siderat pe un scaun aflat în spatele celui vizat de înlocuire.
(G.E.)
CITEŞTE:
ACUM: A (re)început circul la CL cu înlocuirea lui Cristescu
[[banner]]