Persoanele cu handicap locomotor grav ar putea beneficia gratuit, la cerere, de un scuter electric special, dacă va fi adoptat un proiect de lege în acest sens, inițiat de deputații PNL Cristian Constantin Roman și Claudia Boghicevici.
Pentru a beneficia de acest mijloc de locomoție, persoanele îndreptățite vor trebui să adreseze o cerere, însoțită de actul de identitate și cel doveditor pentru încadrarea în gradul de handicap, la Casa de Asigurări de Sănătate, cererea urmând a fi soluționată în maxim 30 de zile. Costurile scuterului electric vor fi suportate integral din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, prin Casa de Asigurări de Sănătate de care aparține asiguratul.
“Un grad mai mare de autonomie și independență are efecte pozitive asupra imaginii de sine a persoanei în cauză, diversifică gama de activități ce pot fi desfășurate, facilitează accesul la educație, crește șansele integrării pe piața muncii și îi permite acesteia să participe activ la viața socială”, susține deputatul botoșanean Cristian Constantin Roman.
Acesta precizează că inițiativa s-a născut ca urmare a unei audiențe acordate unei persoane cu dizabilități, care reclama tocmai un astfel de ajutor.
Scuterul electric pentru mobilitate poate fi comparat ca utilitate cu scaunul cu rotile, dar are avantajul că poate fi manevrat mai simplu, fără efort fizic, inclusiv de către persoanele tetraplegice, asigurând independență atât în interiorul locuinței, în instituții, magazine cât și pe stradă.
Persoana cu handicap locomotor grav va avea dreptul să depună un nou dosar în vederea acordării unui nou scuter pentru mobilitate după un interval de cinci ani de la data soluționării ultimei cereri.
“Eu am acordat maximă atenție acestor categorii de semeni ai noștri, inclusiv prin angajarea la cabinetul parlamentar a unui consilier cu dizabilități. Demersul făcut de mine i-a facut să mi se adreseze cu încredere și iată că acest proiect de lege este o consecință firească a dialogului inițiat”, a mai adăugat deputatul Cristian Constantin Roman.
„Mica Unire” marcată la Botoșani cu absențe de marcă și apariții surpriză – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
O fetiță din Botoșani internată în spital are nevoie de ajutor: CUM puteți ajuta
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
ACUM: Iftime scriitorul, la ”Botoșăneanul TV” cu ”Eseul carnivor”! – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
ACUM: Oficialitățile și Garda de Onoare adunate în fața Poliției pentru Mica Unire – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile