Fostul tehnician al FC Botoșani a semnat cu FC Argeș un contract valabil doar până la finalul actualului sezon competiţional.
Tehnicianul Marius Croitoru a declarat, joi, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Argeş, că obiectivul său este calificarea în play-off-ul Superligii.
"Este o plăcere deosebită şi o oportunitate să o antrenez pe FC Argeş. E clar că obiectivul principal este acela de a repeta performanţele făcute de Andrei Prepeliţă, deoarece nu e uşor pentru o echipă care era doar de un an în Liga I să se califice în play-off. Aşa că ne dorim să repetăm acea performanţă, nu va fi însă uşor. Dar pot să vă asigur că tot ceea ce voi face va fi pentru a face performanţă. Eu voi încerca să schimb puţin faţa jocului, pentru că fiecare antrenor are stilul lui. Repet, însă, obiectivul meu principal este de a merge în play-off. În ceea ce priveşte staff-ul, Schumacher (n.r. - secundul Constantin Schumacher) rămâne pentru că el este cu licenţa PRO, mai este un asistent de-al meu, iar la începutul săptămânii vor veni un antrenor de portari şi un preparator fizic",
a afirmat Marius Croitoru.
"Rezultatele se fac în timp, cine crede că se pot face peste noapte se înşeală. Dar depinde despre ce performanţă vorbim. Dacă este vorba despre play-off, este OK. Dar ca performanţă pe termen lung lucrurile pot evolua, mă refer la finalizarea noului stadion. Domnul primar ştie ce vrea să facă pe viitor, dânsul mi-a promis însă că voi avea aceeaşi susţinere şi libertate pe care am avut-o la FC Botoşani pentru a repeta lucrurile bune făcute acolo",
Marius Croitoru
Noul antrenor a anunţat o restructurare a lotului în pauza competiţională din iarnă:
"Am urmărit-o pe FC Argeş, e o echipă bună, dar fiecare antrenor vede un pic diferit anumite poziţii, anumiţi jucători. Aşa că e normal ca în iarnă să existe o restructurare a lotului. Indiferent cine ar fi venit în locul meu la fel ar fi procedat. Dar acum suntem nevoiţi să mergem până în iarnă cu actualul lot de jucători. Trebuie să facem o analiză completă".
Marius Croitoru a semnat un contract valabil doar până la finalul actualului sezon competiţional.
La conferinţa de presă a fost prezent și primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea.
"Eu aş fi vrut să-i facem contract pe 2 ani şi 7 luni, dar nu a vrut să audă. El a zis că vrea o evaluare în vară. Adică să ne punem la masă să vedem dacă echipa joacă aşa cum ne dorim. Aşa că i-am respectat dorinţa. Dacă lucrurile nu merg bine, ne strângem mâinile şi cu asta basta. Dar eu sunt convins că va rămâne mult timp la FC Argeş",
a explicat primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea
Tehnicianul Marius Croitoru a fost instalat, miercuri, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Argeş. În vârstă de 42 de ani, Marius Croitoru îl înlocuieşte în funcţie pe Andrei Prepeliţă, demis la 24 octombrie, după înfrângerea cu Petrolul Ploieşti (scor 0-2) din etapa a 15-a a Superligii.
Marius Croitoru a condus ultima oară pe FC U Craiova, grupare de la conducerea căreia a demisionat la 10 octombrie, după eşecul suferit cu Chindia Târgovişte (scor 0-1), în etapa a 13-a a Superligii.
Pentru Croitoru, FC Argeş este a treia echipă din cariera de antrenor, după FC U Craiova 1948 şi FC Botoşani, potrivit Agerpres.
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024