Ziua de astăzi a fost una încărcată în ceremonii religioase sau de comemorare a celor care au plecat în lumea celor drepți apărând siguranța semenilor.
Ziua Eroilor a fost marcată astăzi, de angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani prin sfințirea unei troițe.
Ridicată în fața sediului inspectoratului, troița este un monument dedicat eroilor neamului și, implicit, colegilor pompieri care, în împlinirea datoriei, și-au dat viața.
Slujba de sfințire a fost oficiată de preotul militar Ștefan Grădinaru și preotul Sebastian Grădinaru.
Alături de pompieri, la acest moment emoționant, au fost prefectul județului, Dan Constantin Șlincu, președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți, precum și șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne și conducătorii instituțiilor județene cu care desfășoară acțiuni de pregătire și intervenție pentru gestionarea situațiilor de urgență.
Prin munca lor de zi cu zi pentru apărarea vieții semenilor, pompierii își aduc jertfa lor în comunitate, jertfă ce poate fi asemănată cu o înălțare a inimilor către cer.
Așa cum eroii și-au vărsat sângele pe câmpul de luptă, la fel și pompierii devin eroi în viață atunci când sudoarea muncii lor se revarsă pe altarul datoriei lor față de semeni și de patrie.
Crucea înaltă de 3,5 metri a fost realizată de angajatul ISU Botoșani, plutonier major Oliver Codău.
În cadrul ceremonialului militar, li s-au adus mulțumiri voluntarilor cu ocazia „Săptămânii voluntariatului”.
La nivelul județului Botoșani, în cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență își desfășoară activitatea 2.648 de persoane, iar în cadrul proiectului „Voluntar din pasiune”, 100 de persoane.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024