În ziua sfântă a Înălțării Domnului, la Ipotești a fost sfințită Crucea de 22 de metri, cea mai înaltă din județul Botoșani.
Este o investiție care aparține administrației comunei Mihai Eminescu, a cărei valoare ajunge la aproximativ 400.000 de lei.
Monumentul este amplasat pe Dealul Crucii, tocmai pentru a marca locul cunoscut încă din vechime, aici fiind și un sit arheologic. Crucea este construită din fier zincat. De asemenea, pentru a fi iluminată pe timpul nopții, au fost montate led-uri alimentate cu panouri fotovoltaice.
Joi, 2 iunie, Crucea de la Ipotești a fost sfințită de un sobor de preoți.
Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, cel căruia i-a și aparținut inițiativa, a spus că oamenii din sate i-au sugerat de câteva ori să construiască pe Dealul Crucii o troiță, în final fiind agreată ideea unei cruci de dimensiuni mari.
La ceremonia de sfințire a Crucii de la Ipotești au participat numeroși creștini, cei mai mulți din satele comunei.
De asemenea, au fost prezenți prefectul Sorin Cornilă, deputatul PNL Costel Șoptică, șefa Direcției de Sănătate Publică, Monica Adăscăliței, dar și consilieri locali.
”Mă bucur foarte mult de încă o realizare însemnată în ortodoxia noastră. Eu, vremelnic primar al comunei Mihai Eminescu, împreună cu Consiliul Local, deci la inițiativa mea și a cetățenilor, am decis să ridicăm această cruce, având și o încărcătură istorică. Se vede din toată comuna. Poate o să mai facem una. Pentru că emblema comunității noastre și însemnul creștinismului și al ortodoxiei se regăsește în noi toți. Ne dorim ca această comună să arate mult mai bine. Mai contează ce avem și în suflet...”, a spus primarul Verginel Gireadă.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024